image
Sursa foto: Getty Images

Cristiano Ronaldo, ținta ironiilor la EURO 2020. Ce au făcut suporterii belgieni după victoria cu Portugalia din optimi

Portugalia a părăsit Campionatul European în optimi, din cauza înfrângerii cu Belgia, scor 0-1.

Cristiano Ronaldo a avut o evoluție discretă la Sevilla, însă Portugalia a arătat, în special în minutele de final, că are forța, dacă nu să elimine Belgia, măcar să trimită partida în prelungiri, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat din cauza ratărilor lui Raphael Guerreiro sau Joao Felix.

La finalul partidei, Cristiano Ronaldo nu s-a ferit să își arate dezamăgirea cauzată de rezultat, aruncând banderola de căpitan chiar pe gazon.

Starul naționalei Portugaliei, campioana en-titre a Campionatului European, a devenit, însă, și ținta ironiilor.

Potrivit Tuttosport, suporterii belgieni prezenți la Sevilla l-au ironizat pe Cristiano Ronaldo chiar cu ”propriile arme”. Belgienii au strigat deja celebrul ”siiuu”, imitându-l, în mod ironic, pe portughez.

De asemenea, ”înțepăturile” la adresa lui Cristiano Ronaldo au continuat și la ore bune după încheierea jocului, pe rețelele sociale.

Cristiano Ronaldo a jucat doar patru meciuri la această ediție a Campionatului European, suficient, însă, pentru a marca cinci goluri și a doborî sau egala recorduri.

Atacantul lui Juventus a devenit fotbalistul din istorie cu cele mai multe goluri înscrise la turneele finale de Campionat European, 14, cinci peste precedentul deținător al recordului, francezul Michel Platini.

De asemenea, Cristiano Ronaldo este singurul fotbalist din istorie care a jucat la cinci ediții ale Campionatului European. Mai mult, odată cu cele cinci reușite de la EURO 2020, portughezul a ajuns la 109 goluri marcate pentru echipa națională, la egalitate pe primul loc al ierarhiei golgheterilor din meciurile internaționale cu iranianul Ali Daei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: