image
Sursa foto: poză simbol

Ambasada României în Republica Moldova anunță modificări în procedura de depunere a jurământului

Ambasada României în Republica Moldova informează că au fost modificate procedura de eliberare a acordului șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular, precum și programul de lucru, pentru a veni în sprijinul persoanelor care solicită depunerea jurământului de credință față de România la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Noua procedură pentru eliberarea acordului nu mai este condiționată de locurile alocate de către ANC pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare. După obținerea acordului șefului misiunii diplomatice, persoanele trebuie să se adreseze direct ANC în vederea obținerii unei programări la sesiunile organizate la sediul din București.

1. Persoanele care pot depune jurământul de credință la sediul ANC:

- Cele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, având ca temei legal art. 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România;

- Cele care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.

2. Condiții pentru depunerea jurământului de credință la ANC:

- Persoanele enumerate mai sus pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova.

- Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC.

- Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.

3. Obținerea programării:

- Cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora.

- Data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul www.econsulat.ro.

Ambasada României anunță și care va fi programul de lucru cu publicul începând cu data de 5 iulie:

PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL:

PRELUARE DOSARE DE REDOBÂNDIRE/DOBÂNDIRE A CETĂȚENIEI ROMÂNE

ELIBERARE CERTIFICATE DE CETĂȚENIE MINORILOR

ELIBERARE DUPLICATE CERTIFICATE CETĂȚENIE

LUNI

08:00 – 13:00

14:00 – 16:00

SESIUNI DEPUNERE JURĂMÂNT DE CREDINȚĂ

MARȚI – VINERI

08:00 – 13:00

14:00 – 16:00

ELIBERAREA ACORDULUI ȘEFULUI MISIUNII DIPLOMATICE

MARȚI – JOI

14:00 – 16:00

PRELUARE ACTE NOTARIALE, ACTE DE STARE CIVILĂ, PAȘAPOARTE, VIZE

LUNI – JOI

08:00 – 13:00

14:00 – 16:00

ELIBERARE DOCUMENTE STARE CIVILĂ, VIZE, PAȘAPOARTE

MARȚI – JOI

08:00 – 13:00

Noutăţile partenerilor

comentarii: