17:45:03 24.04.2024
Stiri

Anxietatea la 13, anorexia la 17 și depresia la 30 de ani: Tulburările mintale și vârstele la care apar

Actualitate 28.06.2021 18:29 Vizualizări840 Autor: Ziarul National
Anxietatea la 13, anorexia la 17 și depresia la 30 de ani: Tulburările mintale și vârstele la care apar


Un studiu realizat cu date de la peste 700.000 de pacienţi face posibilă stabilirea vârstei de debut a diferitelor tulburări de comportament. La 13 ani apare anxietatea, anorexia la 17 ani şi depresia se produce în jurul vârstei de 30 de ani, potrivit studiului publicat în revista Nature.

Cercetătorii de la Spitalul Clinic din Barcelona au descoperit că majoritatea problemelor mintale se produc până la 25 de ani. La 13 ani apare anxietatea, anorexia la 17 ani şi depresia se produce în jurul vârstei de 30 de ani, potrivit studiului publicat în Nature și citat de descopera.ro.

„Din nefericire, vârsta la care apar aceste tulburări mintale era o temă puţin cunoscută, pentru că cercetările sunt mai complexe decât par. Noi am reuşit să combinăm, pentru prima dată, toate datele publicate în toate studiile de până acum”, a declarat Joaquim Raduà, şeful grupului de cercetare IDIBAPS.

Datele oferă pentru prima dată o listă cu vârstele la care apar cel puţin 17 tulburări mintale, începând de la frica de a fi părăsit la 8 ani, până la dependenţa de alcool, bulimia sau atacurile de panică de la 26 de ani.

Au fost analizate 192 de studii din toată lumea, iar concluzia este că aceste tulburări netratate în adolescenţă ne pot afecta sănătatea de-a lungul vieţii.

Joaquim Raduà: „Se vede cât de important este să observăm din timp orice schimbare de comportament care poate anunţa o tulburare mintală. Dacă am fi capabili să detectăm aceste schimbări incipiente, probabil, că le-am putea corecta şi am putea să ajutăm creierul să se maturizeze în mod sănătos, evitând tulburarea mintală”.

Pandemia a agravat situaţia, mai ales la adolescenţi. Asociaţia Medicilor Pediatri din Spania avertizează că numărul urgenţelor psihiatrice la copii şi adolescenţi s-au dublat în ultimul an, în Spania.

Medicii le recomandă părinţilor să-şi ajute copiii ca să controleze timpul de joacă pe dispozitive şi să asimileze condiţiile actuale de pandemie ca pe ceva trecător.

„Putem să-i ajutăm să se controleze şi să-şi gestioneze singuri gândurile şi starea negativă care poate apărea. Putem să-i ajutăm ca să planifice activităţi în perioade de plictiseală”, afirmă Joaquim Raduà, şeful grupului de cercetare IDIBAPS.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md