Cel mai vârstnic top manager din industria auto, Osamu Suzuki, a demisionat

Cel mai vârstnic top manager din industria auto a demisionat într-un final. Osamu Suzuki și-a părăsit postul în ziua de 25 iunie la vârsta de 91 de ani. Până de curând el a fost președinte al Consiliului de Administrație al Suzuki Motor şi aproape jumătate din viaţă şi-a dedicat-o conducerii producătorului nipon de automobile.

Numele real al lui Osamu este Matsuda. El şi-a început cariera în 1953 în domeniul bancar, însă viaţa sa a luat o cu totul altă întorsătură după ce s-a căsătorit cu Shoko Suzuki, nepoata fondatorului Suzuki Motor – Michio Suzuki. Pentru că nu a existat niciun moștenitor de sex masculin în familia industriaşului nipon, această misiune a fost atribuită lui Osama, care, conform obiceiului japonez, a luat noul nume de familie, devind Suzuki.

În 1958, noul moștenitor s-a mutat să activeze în compania auto, acolo unde cariera sa, desigur, a mers ca un ceas. În 1967 a urcat în poziția de director junior al uneia dintre divizii, iar în 1972 a devenit director senior. În 1978 a fost numit președinte și CEO al corporației.

În 2000, Osamu a demisionat din funcția de CEO și a devenit președinte al Suzuki Motor. În 2015, el l-a numit pe fiul său Toshihiro (62 de ani) în funcția de președinte al companiei, însuşi devenind mai mare peste toţi şefii, până de curând.

Unul dintre meritele lui Osamu Suzuki este că a reuşit să păstreze independența Suzuki Motor într-un mediu extrem de agresiv și competitiv al afacerilor din industria auto. O altă realizare a managerului de top ar fi că a fost unul dintre primii care au văzut perspectivele unei piețe atât de mari precum India.

În 1981, producătorul auto japonez a înființat Maruti Suzuki, o divizie care de atunci ocupă în mod tradițional aproximativ 50% din piața auto a țării cu o populaţie de peste 1.3 miliarde de oameni. Din 2013, Maruti Suzuki este o filială cu drepturi depline a Suzuki Motor.

După demisie, Osamu Suzuki și-a păstrat doar funcția de consilier senior.

Cmentariile sunt închise