Relația „amoroasă” secretă dintre Serbia și NATO

„Serbia rămâne un puternic aliat al Rusiei în Balcani” – acesta este modul în care majoritatea mass-mediei descrie relația Serbiei cu NATO și Rusia. Desigur, această percepție reamintește de războiul țării împotriva NATO, în 1999. Rusia, pe de altă parte, a fost întotdeauna văzută de sârbi ca un aliat, „marele frate ortodox”, sprijinind Belgradul asupra independenței Kosovo. Dar mai este oare încă o realitate această viziune tradițională despre fidelitatea Serbiei față de Rusia?

Dacă e să analizezi datele și faptele, vei observa că astfel de afirmație, cel puțin acum, este una destul de îndoielnică. În timp ce sârbii ar putea citi în presa controlată de guvern despre operațiunile militare sârbo-ruse, cum ar fi „frăția slavă” sau „scutul slav”, Serbia a organizat de trei ori mai multe exerciții cu membrii NATO decât cu Rusia, inclusiv cu SUA.

De asemenea, Belgradul a semnat Planul individual de acțiune al parteneriatului (IPAP) cu NATO, acordând personalului său imunitate diplomatică, lucru pe care Centrul umanitar sârbo-rus îl aplică de aproape un deceniu, însă, fără succes.

Chiar și vizita din săptămâna trecută la Belgrad a secretarului Apărării al Marii Britanii nu a trecut fără controverse: a semnat sau nu Serbia un acord care să contracareze influența malignă a Rusiei? În timp ce mass-media britanică a raportat acordul, politicienii sârbi îl neagă public.

De ce acordurile sau exercițiile militare cu NATO nu sunt raportate sau chiar cenzurate în mass-media pro-guvernamentală? Ce împiedică Serbia (și NATO) să iasă și să dezvăluie parteneriatul lor?

În primul rând, din cauza istoriei sale de război cu NATO, guvernul președintelui Aleksandar Vučić pur și simplu nu poate merge împotriva opiniei publice, care este încă pro-rusă. A adera la NATO ar fi ca și cum ai arbora un steag roșu. Totuși, pentru guvernul sârb, care devine din ce în ce mai autocrat, legăturile strânse cu NATO le-ar putea consolida legitimitatea internațională.

Și pentru NATO este mai bine să nu vorbească despre partenerul său obosit. La urma urmei, NATO are încă unele standarde pentru democrație, cel puțin pe hârtie. Pentru Rusia, narațiunea că influența sa este mai puternică în Balcani decât este de fapt, este chiar măgulitoare. Singurii care pierd în această situație sunt cetățenii sârbi, care trăiesc într-o autocrație susținută de ambele părți.

Sursă foto: Nato.int

Materialul a fost publicat inițial în Newsletter-ul Weekly Focus realizat de rețeaua internațională de jurnaliști n-ost, care are ca misiune să se aprofundeze în realitățile de pe continentul european și să ofere o perspectivă diversă asupra unui subiect săptămânal. Vă puteți abona la newsletter pe acest link.

Milivoje Pantovic este un jurnalist de investigație independent din Belgrad, fosta capitală a Republicii Federative Socialiste Iugoslavia.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.