Igor Dodon a mers la Maratonul vaccinării, dar a renunțat să se imunizeze: „În următoarele săptămâni se planifică să ajungă la Chișinău încă câteva sute de mii de doze de vaccin”

Igor Dodon a mers la maratonul vaccinării de la Palatul Republicii. Așa cum a menționat anterior, președintele PSRM, intenționează să-și administreze serul rusesc, deoarece are mai mare încredere în el, însă nu se va vaccina „până nu asigurăm toți doritorii cu Sputnik V.” Potrivit acestuia, în următoarele săptămâni se planifică să ajungă la Chișinău câteva sute de mii de doze de Sputnik V.

Foto: Facebook/Igor Dodon
„La Palat am văzut un număr foarte mare de doritori de a se imuniza anume cu acest vaccin. Am trecut tot rândul de oameni până la coadă și am discutat cu cei veniți. Sunt ferm convins că este nevoie urgent de asigurat vaccinarea cu „Sputnik V” în toate centrele medicale din țară pentru a evita aglomerația mare care este înregistrată astăzi în preajma Palatului Republicii. Pentru aceasta avem nevoie suplimentar de un număr impunător de vaccin.

Am stat cu toți doritorii în rând și am decis să nu mă vaccinez până nu asigurăm toți doritorii cu „Sputnik V”. Țin să amintesc că Republica Moldova a primit gratuit din partea Federației Ruse 182 mii doze de vaccin „Sputnik V”. Deoarece acest ser rusesc este cel mai așteptat de moldoveni, stocurile se epuizează rapid. Astfel, am convenit să procurăm până la 1 milion de doze de „Sputnik V” suplimentar ca toți doritorii să beneficieze de acest vaccin.

În următoarele săptămâni se planifică să ajungă la Chișinău încă câteva sute de mii de doze de vaccin, iar populația va avea posibilitatea să se imunizeze masiv pentru a depăși cât mai rapid pandemia”, a scris Igor Dodon pe Facebook.





Un nou maraton de vaccinare anti-Covid-19, cu disponibilitatea serului Sputnik V, AstraZeneca, Sinovac și Sinofarm este organizat astăzi la Palatul Republicii. Unii doritori au venit să prindă rând încă de cu seară. La ora 07:00, când a fost dat startul maratonului se formaseră deja cozi, erau câteva sute de oameni.

Doritorii se pot vaccina începând cu ora 7:00 și până la ora 22:00.

Locul de așteptare pentru oamenii sosiți la maratonul de imunizare urmează a fi organizat din strada N. Iorga, intersecție cu str. București, astfel ca cetățenii să se poată adăposti la umbra copacilor.


Pub