Moldovean, prins cu un permis de conducere fals la frontieră. Ce a declarat poliţiştilor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui moldovean asupra căruia au descoperit un permis de conducere fals, procurat cu scopul de a se angaja ca şofer pe teritoriul UE.

Foto: ITPF IASI

În data de 25 iunie a.c., în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, acesta s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră, ca pasager într-un autoturism, înmatriculat în Germania, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 44 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, în portofelul bărbatului, un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Polonia, cu datele de identificare şi fotografia bărbatului.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unei persoane, ale cărui date nu le cunoaşte, plătind suma de 150 de euro, cu intenţia de a se angaja ca şofer pe teritoriul UE. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.


Pub