După 20 de ani în preajma cifrelor și rapoartelor fiscale, contabila Aliona Vrabie schimbă macazul și se aventurează cu fiica Natalia (căsătorită Mușat), proaspătă absolventă de Arte Decorative, într-o călătorie pe care astăzi o recunoaștem pe rafturile mai multor rețele comerciale din țară drept „Pastele CuCa”.
Ouă galbene „ca de casă” din nordul Moldovei și făină din Ucraina se întâlnesc într-o cuvă de 45 de litri în volum, într-o încăpere de pe strada Mihail Sadoveanu din comuna Tohatin, o suburbie a municipiului Chișinău. Sub atenta supraveghere a Alionei, după mai multe minute de învârtit acestea se transformă într-un aluat dens, care este imediat ascuns într-o pungă. „Trebuie să avem grijă să nu se usuce” ne asigură Aliona. Cât timp masa de aluat într-o nuanță de ceară se odihnește, Aliona își lasă colegele „de laborator”, cum numește spațiul de producție, și se retrage în camera de uscare, unde schimbă cu locul între ele câteva plase pe care stau la uscare tăițeii care deja de săptămâna viitoare vor ajunge pe rafturile mai multor rețele comerciale din țară. Colegele sunt fiica Natalia și o doamnă din sat. Natalia transformă aluatul în fâșii lungi pe care doamna Maria le transformă în tăiței. Deși e un spațiu mic, în care nu încap mai mult de câteva persoane, femeile se mișcă cu o coregrafie de stup, își aruncă replici scurte și glumețe, dar mereu concentrate la mâinile care vor bucura multe guri.
„Dacă nu aveam o familie atât de unită și atât de susținători, nu aveam cum să izbutim!”
„CuCa este fiica!” afirmă mândră Aliona. „Avem o pereche de fini care au o fetiță. Pe vremea când avea doi anișori ea nu îi putea zice Nataliei altfel decât CuCa.” „Dacă mă strigați pe drum CuCa eu reacționez mai des decât la Natalia”, râde fiica Alionei. Natalia a absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei, la specializarea Arte Decorative, iar covoarele care reprezintă lucrarea ei de licență acoperă și astăzi băncile construite din paleți din curtea casei în care locuiesc. „Am absolvit în 2016, nu am lucrat nicăieri, e primul job aici. Nu voiam să fiu angajată, dacă te angajezi ești limitată. Am finisat cu arta și facem altceva”, zâmbește Natalia, dar e corectată de mamă: „Facem artă alimentară!”
Laboratorul în care are loc producția tăițeilor CuCa este fostul garaj al familiei. „La noi e business din garaj”, afirmă zâmbind femeia. „Garajul nu era gata și noi tare repede ne-am orientat să facem un laborator de producere”. După ce au terminat laboratorul, a crescut volumul de vânzări, iar mica întreprindere nu avea spațiu pentru împachetare. Așa au ajuns ca Tudor, soțul Alionei, să amenajeze în podul casei un spațiu pentru împachetare și un oficiu pentru contabilitate. „Foarte mult ne-a salvat faptul că nu închiriem. Dacă am fi închiriat, nu am fi supraviețuit”, crede Aliona.
„Tu așa nu o să faci business cu „asta-i neam, asta-i prieten”!”
„Îmi place să fac plăcinte și ne-am gândit cu Nătălița să deschidem o plăcintărie” răscolește Aliona prin cutia cu amintirile de la începutul călătoriei către Pastele CuCa. Natalia o completează: „Am avut noroc de o prietenă de-a mamei care a cerut plăcinte pentru o sărbătoare.” Sărbătoarea era o sfințire de casă, iar proprietara le-a rugat să-i facă câteva kilograme de plăcinte: cu cartofi, brânză, varză, vișine. „De felul meu îmi place să pregătesc materia proaspătă. Având o singură rolă… nu reușeam. Îmi doream să fie din cuptor, nu prăjite pe tigaie, uleioase.” Aliona oftează și zâmbește mai mult amar, pare că își pregătește terenul pentru ceva de care nu e foarte bucuroasă. „Ei aveau sfințitul casei, preotul era în casă, dar noi nu dădusem plăcintele în cuptor… nu le dădusem toate. Nu reușeam, dar ne sunau să ne zică că haideți, că preotul a sfințit deja. Când am ajuns cu plăcintele preotul era plecat deja…” Dar cu toate acestea, prietena Svetlana n-a pus la suflet pățania și a încercat să le liniștească cum a putut: „Nu vă faceți griji, totul e normal. Oamenii nu au plecat, numai preotul nu a mâncat plăcinte!” și ambele femei izbucnesc în râs. „Atunci am zis că asta nu e pentru noi! Am retrăit strașnic atunci!”
În casa familiei Vrabie, în fiecare zi de sâmbătă se gătește zeamă. Și în timp ce mama face zeamă, Natalia face tăițeii. Tot prietena Svetlana a fost cea care le-a împins pe femei să producă tăiței, făcând comenzi ocazionale. „Îi spuneam că nu pot să îți vând tăiței. Ea are un atelier micuț la Ciocana unde repară haine. Și îmi spune: tu așa nu o să faci business cu „asta-i neam, asta-i prieten”. Uite, tu vii la mine și dai haina… da, eu ți-o repar cu o reducere, dar bani iau! Fiindcă eu pierd timp, ață, lumină…” Argumentele Svetlanei au funcționat și Aliona și Natalia s-au apucat de tăiței. „Pe urmă tot Svetlana a găsit alți clienți: sora, verișoara…”.
Natalia crede că asta i se trage din copilărie. „Eu am de la bunica chestia asta: bunica lucra migălos, mie îmi plăcea să lucrez migălos. Să tai încet, fără grabă, unu și unu. Deja când au crescut comenzile și eu încă făceam totul manual, au crescut atât de mult încât aveam bătături, nu mai puteam. I-am zis mamei că trebuie să facem ceva, nu poți să te dezvolți, cât poți să faci manual? Mama, curajoasă, o zis că gata, până aici contabilitate, hai împreună. La început tăiam amândouă cu mâna, pe urmă am luat un robot de bucătărie cu 3 poziții de ustensile, cu care făceam atât tăițeii mărunți, cât și tăițeii mășcați.
„Un buchet de flori sau o găină?”
Aliona răscolește nostalgică prin amintiri: „Când încă nu lucram la Academia de Științe a Moldovei, doar ce născusem fata, trăiam în cămin, nu ne ajungeau (n.r. banii)… soțul zicea de 8 martie: „Ce vrei: un buchet de flori sau o găină să o mâncăm toți împreună?” Eu eram în concediu de maternitate, el cu salariu mic de la universitate… ne-a fost greu, fata avea un an jumate. Am dus-o la mama, am mers la Odesa, luam ștergare, apoi la piața centrală unde vindeam acele ștergare…” Mai târziu, când Aliona a fost angajată deja cu job oficial la Academia de Științe, soțul lucra la Universitatea Tehnică, dar și la o întreprindere particulară care importa o bere nouă pentru piața moldovenească de atunci – Azuga. Cu toate acestea, veniturile familiei erau insuficiente pentru cei 4 membri. „Mergeam să promovez sticlele de bere Azuga prin magazine, ieșeam la hramuri, târâiam copiii cu noi motivându-i cu câte un pachet de chipsuri, pentru că ei munceau pentru pachetul respectiv de chipsuri.”
În 2008 au fondat întreprinderea actuală, a cărei activitate la începuturi era prăjirea și ambalarea semințelor de floarea soarelui. Activitatea cu tăițeii au pornit-o în 2016, pe final, iar autorizația ANSA au primit-o în septembrie 2017. Aliona era încă era angajată pe post de contabilă la o pensiune din Butuceni, în timp ce acasă, în Tohatin, Natalia producea tăiței după comenzile Svetlanei. „Tanti Sveta a fost imboldul. Când am văzut că numărul de comenzi crește…” La început îi tăiau manual, folosind exclusiv ouă de casă, fără ouă de fermă. Când au început să crească cererile, au crescut și oferta. „Încet, încet, încet am renunțat la jobul de contabil, cu salariu stabil și bun, loc călduț și am trecut la făcut tăiței și am început cu torba să umblăm prin piață și propuneam… încă nu aveam documentele în regulă, făceam produs artizanal atunci. Cum am renunțat? Eu de felul meu sunt riscantă”, își amintește Aliona fără nicio urmă de regret pentru decizia luată.
„Noi niciodată nu ne-am gândit la bani, ci să ne cunoască lumea.”
La finalul lui 2017, pentru prima dată pastele CuCa au participat la un târg destinat producătorilor locali, primul târg „Fabricat în Moldova”. „Nu știam cum se face asta. Am fost anunțate cu 3 sau 4 zile înainte de târg, ne-au sunat de la Camera de Comerț și Industrie și ne-au întrebat dacă nu vrem să participăm. Marfă în stoc nu aveam. Nu știam ce cantități trebuie.”, iar lista de incertitudini și calculele femeilor nu se opreau aici. „4 zile de târg… plătești arenda locului… trebuie să mergi cu ceva marfă. Ne-am gândit și ne-am gândit și am zis că mergem, chiar dacă ieșim în pierdere o să fie în promovare.” afirmă Aliona, completată imediat de Natalia: „Noi niciodată nu ne-am gândit la bani, ci să ne cunoască lumea. Ne doream să comunicăm cu lumea, să le zicem „noi ne dorim să facem asta, voi vreți?” Tot așa a început cu tăițeii colorați, din discuțiile cu oamenii care ne-au întrebat de ce nu facem tăiței colorați.” Eforturile acelei participări au fost acoperite de succesul cu care au venit la pachet. „Nu prea aveam marfă, am stat eu cu soțul și produceam până la orele 4 dimineața, pentru a face cât mai multă marfă, în timp că băieții vindeau la Moldexpo. Ea mai trebuie să se usuce cel puțin 24 de ore, pentru că noi nu uscam industrial. Am reușit atunci, am avut și succes, am făcut cunoștință cu mulți oameni buni, am făcut și contracte deja, a fost un an cu succes.”
Participarea la târgul „Fabricat în Moldova” le-a deschis drumul spre piața locală. Acolo au fost abordate de „Natka Minunatka și Tamara de la Piața Ecolocal, care ne-au propus să participăm la piață.” Iar după Ecolocal au început vânzările și mai mult. Apoi au intrat în câteva rețele de magazine din țară.
„Este corupție, știm că este, dar poate că noi nu am stat în calea nimănui…”
„Am dus evidența contabilă la multe întreprinderi, principiul meu era ca antreprenorul să achite toate contribuțiile. Am lucrat pentru un antreprenor care, când acumulase o datorie de un an de zile către stat, l-am lăsat”, afirmă Aliona. „În primul și-n primul rând noi nu trebuie să avem datorii față de stat ca să nu aibă întrebări la noi, ca noi să putem lucra liniștit. Cum apar întrebări, cum te iau sub semnul întrebării.”
„Noi nu am dat mită niciodată. Am avut o situație la un magazin când ni se puneau piedici, ne spuneau că ceva nu merge… noi spuneam: ce nu merge? Asta nu merge? Hai că facem! Până la urmă ne-au acceptat, dar parcă erau supărați, ne acopereau marfa…” adaugă Natalia, dar e completată imediat de Aliona: „Nu sunt vinovați cei din magazine, cât concurenții care ne acoperă anume marca care merge bine. Când vine cumpărătorul pentru tăiței și caută CuCa, dar nu găsește, ia altceva. Chiar angajații ne spun!”, se plânge femeia. Pentru a evita aceste situații deseori mergeau din magazin în magazin să verifice și ori găseau marfa în spate, ori stătea în depozite. Chiar dacă plătesc taxă de logistică, o verificare în plus nu încurcă. Cu toate acestea, antreprenoarele cred că în multe magazine este și omenie.
Odată cu verificarea prezenței produselor pe rafturi, femeile se asigură că nu ajung să aibă stocuri care expiră și se pierd. „Dacă prin magazine ne sună că mai sunt 5 zile și expiră pastele, noi le strângem și le donăm. De ce pastele alea să fie aruncate când cineva poate să le consume?”
În laboratorul de producție CuCa pare că nimic nu se pierde, totul se transformă. „În fundul grădinii avem o construcție micuță unde ajung toate cojile și tot ce scoatem de la găini și facem compost. Pe urmă ceea ce a stat timp de un an – împrăștiem prin grădină, apoi facem în alt loc și iar facem îngrășământ. Sacii de la făină îi folosim la gunoiul care se adună timp de o săptămână pe care îl ia mașina. Alt gunoi nu avem”, mărturisește Aliona.
„Făină, ouă și… dragoste.”
Aliona și Natalia cad de acord că partea cea mai frumoasă din activitatea lor este interacțiunea cu cumpărătorii. „Se apropie lumea la piață să ne zică că pentru noi vin. Am primit odată un apel de la o doamnă din Bubuieci… „Nu vă supărați, ce puneți în ei, pentru că ai mei copii numai din astea vor?” I-am explicat: doar ou și făină, nu punem absolut altceva! Nu avem nicio rețetă sofisticată! E rețeta bunicii: făină și ouă. Iar dacă mai pui și niște dragoste în genere ies ideal!”, conchide Aliona.
Peste 50 de afaceri și organizații s-au regăsit în comunitatea businessului onest Zona Zero. Pe toți îi definește faptul că împărtășesc valori comune, precum – responsabilitatea față de clienți, față de stat, față de angajați și față de mediu.
Zona Zero este o comunitate a celor onești și responsabili. Într-o țară în care corupția este mereu în top trei probleme, în care oamenii spun că „toți sunt corupți” și puțini vorbesc despre soluții, vrem să arătăm că există cetățeni, în special, antreprenori care activează corect și au o atitudine responsabilă față de cei din jur. Încurajăm cetățenii, atunci când aleg unele servicii sau bunuri, să apeleze anume la cei care sunt responsabili față de locul în care activează și față de cei din jur. O inițiativă de CPR Moldova – Centrul de Politici și Reforme.
