Voronin, către Hogan: „Ați spus că respectați Convenția, dar realitatea este alta. Sper că nu veți mai da naștere la suspiciuni de simpatie pentru anumite forțe politice”
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, i-a adresat o scrisoare deschisă ambasadorului SUA, Dereck Hogan, în contextul vizitei de ieri a diplomatului la CEC, înainte de ședința la care urma să se decidă soarta secțiilor de vot în diasporă. 
Foto: colaj

„Pe 28 mai anul acesta, am avut onoarea să vă primesc la biroul partidului PCRM. Ședința a avut loc la inițiativa dvs. La această întâlnire, v-am citat fragmente din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. Mi-ați spus că această Convenție vă este familiară și o respectați. Realitatea demonstrează însă contrariul”, se menționează în scrisoare.

Voronin spune că a făcut referință la această convenție din cauza „implicării active” a ambasadorului.

„De fapt, implicarea în activitățile unor instituții de stat, inclusiv Serviciul de Informații și Securitate, Procuratura Generală, Comisia Electorală Centrală, Banca Națională.

Mulți reprezentanți ai societății moldovenești și eu am observat că dumneavoastră, domnule ambasador, încercați să faceți presiuni asupra instituțiilor statului în interesul anumitor grupuri politice și oficiali ai Republicii Moldova. Astfel de activități nu sunt prevăzute de Convenția de la Viena, ci, dimpotrivă, sunt direct interzise de aceste documente de bază”, spune Voronin.

Vladimir Voronin scrie că Dereck Hogan la întrevedere „a încercat să îl convingă de faptul că nu este motivat de dorința de a impune anumite decizii organelor de stat, ci de dorința de a observa personal cursul schimbărilor democratice din aceste instituții”.

„Și acum, la mai puțin de o lună, la 23 iunie 2021, ați făcut din nou o vizită la Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, care se află în etapa finală de pregătire pentru a asigura desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. Prin natura problemelor pe care le-ați ridicat în conversația cu CEC, este evident pentru mine că interferența dvs. personală în cursul procesului electoral este îndreptată în favoarea unui concurent anumit.

Cu toate acestea, îmi exprim sincera speranță că vă veți continua activitățile în strictă conformitate cu Convenția de la Viena și că nu veți mai da naștere la suspiciuni de simpatie pentru anumite forțe politice din Republica Moldova și amestec în procesul electoral”, se arată în scrisoare.

Dereck Hogan a avut o întrevedere ieri cu conducerea instituției. Oficialii au discutat mai multe aspecte referitoare la organizarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, inclusiv prin prisma acțiunilor întreprinse de CEC pentru desfășurarea proceselor electorale și a provocărilor existente. O temă aparte a discuțiilor s-a referit la organizarea alegerilor în afara țării. Oficialii au realizat un schimb de informații și păreri în contextul deciziilor instanțelor de judecată pe marginea deschiderii secțiilor de votare în străinătate.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, și ambasadorul SUA, la Chișinău, Dereck Hogan au avut o întrevedere pe 28 mai. Potrivit unui comunicat emis de PCRM, unul dintre subiectele discutate de cei doi sunt declarațiile „rasiste și xenofobe”, făcute de fostul șef de stat. „Despre această situație am discutat temeinic cu domnul ambasador și am ajuns la o înțelegere”, a spus Voronin. Totodată, Voronin i-ar fi amintit lui Hogan despre „Convenția privind acțiunile diplomaților”.


Pub