Principală  —  IMPORTANTE   —   Guvernul României a stabilit majorarea…

Guvernul României a stabilit majorarea alocației de stat pentru copii din ianuarie 2022

sursa: Guvernul României

Guvernul României a stabilit majorarea alocației de stat pentru copii din ianuarie 2022 și indexarea anuală a acesteia cu rata medie a inflației, începând cu anul 2023, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale al României.

Guvernul și-a asumat să susțină creșterea etapizata a alocațiilor, cu 20%, iar în ședința de joi, 24 iunie, a aprobat noi cuantumuri din ianuarie 2022 :

  • de la 427 la 486  lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap
  • de la 214 la 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale.
  • de la 427 la 486 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap

Potrivit Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, alocația era 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani și 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.

Ulterior, prin majorarea de la 1 august 2020 , alocațiile au crescut la 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani și 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap. La 1 ianuarie 2021, Guvernul a majorat din nou alocațiile, la 214 lei, pentru copiii între 2 și 18 ani și 427 de lei pentru copiii până în 2 ani și copiii cu handicap.

Proiectul de ordonanță de urgență aprobat jo, 24 iunie, de Guvern mai prevede că, începând din anul 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie a inflației, susțin responsabilii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență care prevede amânarea majorării alocațiilor cu 20% până la 1 ianuarie 2022, data din care vor crește alocațiile până la 243 de lei, scrie Digi 24.

Potrivit sursei citate, Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern nu prevede nicio altă majorare a alocațiilor după 1 ianuarie 2022, deși în 2020 executivul Orban, cu Florin Cîțu ministru al Finanțelor, a decis majorarea alocațiilor în cinci etape cu 20%, astfel încât la finalul calendarului, în iulie 2022, alocațiile să fie dublate. Până acum, alocațiile au crescut cu 20% la începutul anului, iar următoarea etapă, cea de la 1 iulie 2021, a fost amânată prin actuala ordonanță de urgență pentru 1 ianuarie 2022.