Nici Facebook nu mai e ce-a fost. Și asta nu numai pentru că ne-am dat cu toții seama că Zuck ne exploatează și pentru că două postări din trei sunt reclame. Vorbesc mai degrabă despre Facebook-ul moldovenesc. De câțiva ani s-a spart țeava pe Odnoklassniki și rude, părinți, verișori și foști colegi de clasă s-au mutat aici, cu tot cu gif-urile strălucitoare cu trandafiri și citatele pe fundal de apus.
Toate mătușile mele sunt acum pe Facebook. Așa că dacă te interesează o rețetă deosebită de pârjoale sau vrei să afli despre remediul minune foarte ieftin (lămâie, usturoi sau bicarbonat) care te salvează de cancer, scârbă în așternut și celulită – am articolele potrivite pentru tine. M-am gândit să nu le dau accept, să-mi păstrez imaculată bula albastră cu opinii la modă, meme-uri și motănași, dar nu m-a lăsat inima. Țin la ele și mi-s dragi.
Dintre toate cred că cea mai activă e mama. Eu i-am făcut profil, cu mulți ani în urmă, ca să putem vorbi mai ușor. Numai că, din momentul în care i-am dat parola, prezența ei pe social media a dezvoltat o viață proprie, departe de ceea ce-mi imaginam eu că ar putea fi.
Enlarge
Mama a devenit foarte implicată în dezbaterile politice de pe Facebook. La început nu i-am dat importanță, dar apoi am descoperit tot mai multe comentarii de-ale ei la link-urile cu știri politice. Îmi părea aproape drăguț, iar prietenele mele îmi trimiteau capturi de ecran cu ceea ce scrie ea și râdeam împreună de „mămica-activista”. Pentru mine, pentru generația mea, vremurile în care stăteam cu ochii holbați la computer până la miezul nopții pentru că „cineva n-avea dreptate pe internet” au apus demult. Ne-am învățat să blocăm, să trollim și cred că deja ne-am împăcat cu ideea că activismul pe rețele nu e arma care ne va aduce mai aproape de idealurile noastre politice și sociale. Dar pentru mama și generația ei acest instrument încă e nou și ispititor. Mama scrie pe Facebook ce gândește, fără filtre.
În ziua în care mama mi-a spus că a fost la raion, la lansarea unui partid, îmi scrie un bun prieten: „tatăl meu e observator din partea partidului la el în oraș”. Observ tot mai mulți părinți ai prietenilor mei implicați politic pe Facebook, cu comentarii care acumulează sute de like-uri, și văd în ei înfocarea pe care o aveam noi în aprilie 2009. Ironic, luptăm împotriva acelorași oameni.
Trebuie să recunosc că mi-a fost rușine. Că ieșirile mamei pe Facebook o să-mi strice imaginea de fată cool pe care o construiesc cu grijă, calculat pe internet. Și trebuie să recunosc că mă tem pentru ea, în special pentru că știu că pune suflet în fiecare literă atunci când scrie JOS DODON!!! Mai degrabă pentru că își irosește nervii pe astfel de activități, nu neapărat pentru că chiar i s-ar putea întâmpla ceva. Deși, mai știi?
O sun uneori și o rog să se liniștească, de parcă ar fi o adolescentă. Îi spun, mai în glumă, mai în serios, că dacă ajunge la pușcărie o s-o vizitez și o să-i duc borș. Ultima dată când am sunat-o mi-a spus pe un ton serios: „Dacă chiar m-am săturat. Tu poate ai toată viața înainte, dar eu am acuș 60 de ani în țara asta și niciodată încă n-am trăit acătării. Mai am un pic și ies la pensie. Știi ce pensie mă așteaptă?! Așa că nu mai pot să tac.”
Și am înțeles-o. Am înțeles că pentru unii dintre noi asta chiar poate fi ultima șansă să mai schimbe ceva, că poate regretă că nu au strigat în gura mare mai devreme. Că s-au născut într-o țară în care protestul nu exista și nu i-a învățat nimeni să iasă în stradă să-și apere drepturile. Acum mamele, tații, mătușile și unchii celor de vârsta mea și-au găsit pe internet o platformă de pe care strigă, cu majuscule și multe semne de exclamare. Așa că nu-i mai zic nimic. Iar uneori îi pun și inimioară la comentariu. Și sper să fiu la fel de vocală când voi avea aproape 60 de ani, pe orice rețea va fi populară pe-atunci.
