fbpx

Transport gratuit pentru elevii și studenții moldoveni din România. Oferta, valabilă în ziua alegerilor parlamentare

Transport gratuit cu trenul pentru elevii și studenții moldoveni din România. Oferta va fi valabilă doar pe 11 iulie, în ziua în care, în Republica Moldova, se vor desfășura alegeri parlamentare anticipate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anunțul a fost făcut de Federația Tinerilor Români de Pretutindeni, care a făcut un demers Guvernului României, în acest sens.

„Am solicitat ajutorul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova în obținerea gratuității pentru transportul feroviar în contextul în care din cele 20 de centre universitare din România, doar în 11 centre universitare va exista cel puțin o secție de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova din 11 iulie 2021”, se arată într-un mesaj al Federației.

„Am motivat necesitatea gratuității la serviciile de transport feroviar în perioada 10-12 iulie prin faptul că această măsură va spori mobilitatea elevilor și studenților basarabeni și îi vor motiva să iasă la vot pentru a decide viitorul Republicii Moldova cel puțin pentru următorii 4 ani”, se mai arată în mesaj.

Potrivit anunțului publicat de Federația Tinerilor Români de Pretutindeni, răspunsul autorităților române este unul pozitiv. Astfel, elevii și studenții moldoveni care studiază în România vor putea beneficia de transport gratuit cu trenul pentru a se întoarce în R. Moldova să voteze.

Articole asemănătoare

Back to top button