image
Sursa foto: foto simbol

În 2020, an pandemic, în RM s-au născut mai puțini copii decât în 2019; Se nasc mai mulți băieței decât fetițe

În anul 2020 în Republica Moldova s-au născut 30 730 de copii. Potrivit Biroului Național de Statistică numărul este mai mic față de 2019 cu 1693 de copii. Din numărul total al noi-născuților, 52,4% au fost băieți, raportul de masculinitate fiind de 110 băieți la 100 de fete.

Numărul copiilor născuți în cadrul căsătoriei a fost de 80,2% sau 24 642 de copii. Fiecare al 5-lea copil s-a născut în afara căsătoriei, este vorba de 6 088 de micuți sau 19,8%.

BNS mai precizează că numărul copiilor născuți la orașe a fost mai mic cu 6432 de copii (sau cu 34,6%) față de cel rural. Astfel, în localitățile urbane s-au născut 12149 copii, iar la sate - 18581 de copii.

De asemenea, în orașe se observă o proporție mai mică a familiilor cu patru și mai mulți copii, majoritatea copiilor născuți în aceste familii revenind mamelor din mediul rural.

Cel mai mare număr al născuților în mediul urban se înregistrează la mamele cu vârste cuprinse între 25-34 de ani, iar în cel rural - între 20-29 de ani.

Numărul născuților mamelor cu vârstă sub 20 de ani a rămas constant față de anul precedent, constituind  5,9% din numărul total al acestora.

În funcție de mediul de reședință, mamele din mediul rural nasc la o vârstă mai tânără (24 de ani) decât mamele din mediul urban (26 de ani)

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: