image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO: Președintele raionului Rezina surprins cu automobilul de serviciu parcat în propria gospodărie

Președintele raionului Rezina, Valeriu Ciorici (PSRM), a fost surprins cu automobilul de serviciu parcat în curtea casei sale din satul Țareuca, Rezina. Întrebat de reporterii de la portalul Nord News de ce utilizează automobilul de serviciu în scopuri personale răspunsul socialistului, care a evitat să se prezinte, a fost „de atâta”.

Totuși, Valeriu Ciorici, a oferit o explicație și anume, că a parcat automobilul în gospodăria sa deoarece garajul Consiliului raional ar fi în stare avariată.

Socialistul Valeriu Ciorici este contabil de profesie și a mai deținut funcția de președinte al raionului Rezina în perioada 2003-2011, fiind pe atunci reprezentant al Partidului Comuniștilor. Din 2011 până în 2013, el a ocupat fotoliul de vicepreședinte. A fost reales în funcția de președinte în 2019, cu votul a 16 din 27 de consilieri, membri PSRM, Partidul Șor și PD.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: