fbpx

Coronavirus: O nouă tulpină, Varianta Lambda, se răspândeşte în America Latină

În timp ce oamenii de ştiinţă atrag atenţia în Germania asupra pericolului variantei Delta, următoarea variantă de coronavirus se răspândeşte deja. Varianta din Anzi. Sau, mai simplu, varianta Lambda. Este posibil ca denumirea acestei noi mutaţii a SARS-CoV-2 să domine curând agenda la nivel mondial.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Aceasta fiindcă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a plasat Lambda cu aproximativ o săptămână în urmă în categoria „sub supraveghere” („VOI”, „Variants of Interest”), fiindcă şi-a făcut apariţia în mai multe ţări în acelaşi timp prin numeroase cazuri, scrie g4media.ro.

Varianta a fost depistată deja în 29 de state, din care şapte (Brazilia, Columbia, Ecuador, Mexic, Argentina, Chile, Peru) se află în America Latină. Varianta Lambda a fost descoperită prima dată în Peru în august anul trecut. Acum este principala variantă întâlnită acolo (82 la sută din cazuri). Şi în Chile o treime din infectările cu coronavirus revine variantei Lambda.

Lambda nu este dovedit mai agresivă

Jairo Méndez-Rico, virusolog în cadrul OMS, a declarat pentru DW: „Până acum nu există indicii care să ateste că varianta Lambda ar fi mai agresivă. Chiar dacă există posibilitatea unei rate mai mari de contaminări, nu dispunem de studii pentru a o compara cu variantele Gama sau Delta.”

Gama şi Delta se numără în categoria variantelor îngrijorătoare ale OMS („VOC”, „Variants of Concern”). Ele sunt dovedit mai molipsitoare, mai dificil de combătut sau provoacă forme grave de îmbolnăvire.

Un mijloc eficient împotriva tuturor variantelor de coronavirus este, potrivit lui Méndez-Rico, vaccinarea. „Toate serurile de vaccin pe care le-am autorizat împotriva variantelor de coronavirus aflate în circulaţie la nivel mondial sunt în general eficiente şi nu există motiv să presupunem că în cazul Lambda ar fi altfel.”

Este, poate, Lambda abia începutul? Numeroşi oameni de ştiinţă sunt convinşi că pandemia de coronavirus va lua sfârşit abia când 80 la sută din populaţia lumii va fi vaccinată. Până atunci pot să tot apară noi şi noi variante cum este şi Lambda.

Jairo Méndez-Rico subliniază însă că nu există momentan motive de alarmă majoră: „Chiar dacă posibilitatea nu poate fi exclusă, nu există în prezent indicii că variantele ar fi mai periculoase, cu mortalitate mai ridicată. Este posibil ca SARS-CoV-2 să devină în procesul său evolutiv mai contagios, dar, concomitent, să nu devină mai dăunător pentru om.”

Pablo Tsukayama a devenit un interlocutor căutat în materie de Lambda. Microbiologul peruan a cercetat luni în şir varianta în ţara sa, împreună cu echipa de specialişti din cadrul Universităţii Cayetano Heredia din Lima.

„În decembrie am înregistrat doar 200 de infectări cu Lambda. La sfârşitul lunii martie jumătate din infectările constatate în Lima erau cu Lambda iar acum sunt mai bine de 80 la sută. Lambda a devenit într-un timp foarte scurt varianta dominantă în Peru”, a spus Pablo Tsukayama.

Lambda a găsit în Peru condiţii ideale

Lambda a eliminat aproape în întregime, într-un timp foarte scurt, toate celelalte mutaţii, calificate în prezent de OMS drept şi mai periculoase, reuşind să se impună şi în faţa P1, mutaţia Gama din ţara vecină Brazilia.

Lambda este mai contagioasă, spune Tsukayama, şi a găsit, în plus, în Peru, condiţii de start ideale. „Suntem ţara care a trecut cel mai nesatisfăcător prin pandemia de coronavirus. Am înregistrat 187.000 de morţi, cea mai mare rată de mortalitate la nivel mondial. Aşa că nu-i de mirare că această variantă îşi are originea aici.”

Probabil că va trebui să ne obişnuim cu faptul că întreaga Americă Latină, cu cei peste un milion de decedaţi de coronavirus, va deveni noul epicentru al variantelor. În Columbia se răspândeşte deja varianta şi mai contagioasă B.1.621.

Sisteme de sănătate suprasolicitate, un procentaj mare din populaţie care trebuie să lucreze în condiţii precare pentru a supravieţui şi care, din acest motiv, nu poate respecta măsurile de protecţie ordonate de guverne plus lipsa dozelor de vaccin necesare constituie amalgamul perfect pentru apariţia variantelor de genul Lambda.

Articole asemănătoare

Back to top button