Ceban cere demisia lui Chironda: „Dacă nu o face voi iniția eu toate procedurile”

Fotoliul de viceprimar al lui Chironda se clatină. Edilul capitalei spune că dacă nu își va da demisia, acesta va iniția toate procedurile care se impun.

Foto: Unimedia

„Astăzi voi semna dispoziția cu privire la distribuirea atribuțiilor lui Victor Chironda și așa cum acest domeniu și direcțiile respective se ocupau alți oameni, așa vom face în continuare, cu Victor Chironda sau fără. Dacă este o persoană care se respectă, trebuie să își dea demisia, dacă nu voi iniția eu toate procedurile care se impun”, a declarat Ceban.

Scandalul la Primărie a început săptămâna trecută, după ce Victor Chironda a anunțat că va cere demisia Svetlanei Dogotaru și suspendarea actelor de demolare a Hotelului Național, fiind nemulțumit de modul în care se gestionează acest proiect.

Ulterior, edilul capitalei, Ion Ceban, a spus că va oferi mai multe comentarii despre declarațiile făcute de adjunctul său, Victor Chironda, ce vizează demolarea Hotelului Național, la întoarcerea din deplasarea din România. Până atunci însă, primarul i-a sugerat lui Chironda să vină cu explicații pe absențele nemotivate de la serviciu, „întrucât acestea au pus pe stop mai multe proiecte urbanistice importante”.

Viceprimarul Victor Chironda a venit cu o replică la declarațiile făcute de către primarul capitalei Ion Ceban. Acuzat că ar fi lipsit nemotivat de la muncă zile întregi, Chironda spune că din cauza infectării cu Covid-19, concediul planificat pentru 13-26 mai a fost amânat, iar la 29 mai, după ce s-a tratat a solicitat prelungirea concediului nefolosit, pentru a putea reveni la muncă pe 14 iunie. „Dacă voia să afle detalii despre starea mea de sănătate nu avea decât să răspundă la telefoane și mesaje”, a scris Chironda într-o postare pe facebook.

Joi, în cadrul Primăriei Chișinău a fost format „un grup de lucru care are ar avea drept scop elucidarea circumstanțelor absenței de la serviciu, precum și în vederea consecințelor faptei constatate. Viceprimarul capitalei, Victor Chironda a sesizat Procuratura Generală și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării referitor la inițierea anchete de serviciu pe numele său de către Ion Ceban, după ce ar fi lipsit nemotivat de la serviciu. 


Pub