Primarul de Măcărești, învinuit de corupere pasivă, trimis în judecată
Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea și expedierea în judecată a dosarului, în care, Primarul satului Măcăreşti din raionul Ungheni, este acuzat de corupere pasivă.
Foto: UNIMEDIA
Primarul împreună cu responsabilul tehnic a lucrărilor de aprovizionare cu apă potabilă a locuitorilor comunei au fost reținuți la finele lunii martie curent de Procuratura Anticorupție, de comun cu ofițerii CNA, care le-au documentat acțiunile ilegale.

În concret, potrivit probatoriului, învinuiții ar fi extorcat de la administratorul companiei responsabile de construcția apeductului din localitate 410 mii de lei pentru a-i semna procesele verbale de execuție și recepția finală a lucrărilor.

Responsabilul tehnic și-a recunoscut vina, materialele în privința acestuia fiind deja expediate de procurori în judecată, magistrații urmând în curând să se pronunțe pe acest caz.

Procurorii anticorupție au depus la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, demers cu solicitarea de aplicare în privința primarului a măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile. Cât despre responsabilul tehnic, acesta și-a recunoscut vina și colaborează cu procurorii, motiv pentru care s-a decis cercetarea lui în libertate, având interdicția de a părăsi țara.

Amintim că, cei doi au fost reținuți recent de Procuratura Anticorupție, de comun cu ofițerii CNA, care le-au documentat acțiunile ilegale. În concret, potrivit probatoriului, învinuiții ar fi estorcat de la administratorul companiei responsabile de construcția apeductului din localitate 410 mii de lei pentru a-i semna procesele verbale de execuție și recepția finală a lucrărilor.


Pub