Un angajat al BNM, reținut în dosarul fraudei bancare: În 2015 a fost numit administrator special al Unibank

Un angajat al Băncii Naționale a Moldovei a fost reținut în flagrant pe un termen de 72 de ore, în urma unor percheziții în dosarul privind „frauda bancară”. Potrivit PCCOCS, acesta în 2015 a fost numit administrator special al Unibank.

Foto: Unimedia
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate, desfășoară acțiuni de investigare în dosarul denumit generic „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank.

În acest scop, astăzi au avut loc percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al unui angajat al Băncii Naționale a Moldovei, care în 2015 a fost numit administrator special al Unibank. Urmare a perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, suporturi electronice și înscrisuri.

Acesta a fost reținut în baza bănuielii rezonabile de comitere a abuzului de serviciu în interesul unui grup criminal, iar acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, cu implicarea acestuia.

Potrivit legii, infracțiunea de care figurantul este bănuit se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.


Pub