image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

FOTO, VIDEO: Protest în fața Ministerului Agriculturii: „Satul nu poate trăi fără o agricultură modernă”

Reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr au organizat o nouă acțiune de protest în fața Ministerului Agriculturii, nemulțumiți de activitatea instituției în raport cu fermierii și agricultorii.

„Satele mor și dacă nu vom întreprinde măsuri urgente, peste doi, trei ani procesul va fi ireversibil. Satul nu poate trăi fără agricultură modernă, fără un sector agroindustrial modern. Nu credem că în RM pot fi produse rachete cosmice și automobile, ci o agricultură modernă, dacă antreprenorii, fermierii mici și mijlocii ar beneficia de susținerea necesară din partea statului”, a declarat Alexandru Slusari.

Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Deputatul a mai menționat că pe moment în RM se practică o agricultură concentrată în mâinile unui grup restrâns de persoane. „Cuiva îi convine acest lucru, să ai un grup mic de persoane în mâinele cărora să concentrezi toată agricultura, cum e Vaja Jhashi, să le spui câți bani să dea partidului și gata, satul lasă-l să moară. Asta e din păcate politica de stat la momentul actual. Dar fermierii mici și mijlocii au nevoie de susținere, doar ei pot resuscita localitățile noastre astăzi”, a mai spus Alexandru Slusari.

Participanții la protest au venit cu pancarde cu mesajul: Importurile lasă satele fără locuri de muncă, „Nu ofshor-urilor în agricultură”, producătorii autohtoni au nevoie de susținere.

Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Prezent la eveniment, Andrei Dânga, fermier din Ștefan Vodă, a menționat că a muncit timp de 15 ani în Marea Britanie. „Întors acasă, am investit în agricultură, mi-am dorit o viață mai bună. Activitatea în domeniul agricol este un drum lung și plin de greutăți, dar dacă ar fi modificat cadrul legislativ, inclusiv în domeniul vamal, pentru a susține producătorii autohtoni, investițiile în acest domeniu ar fi recuperate și am avea o mulțime de oportunități. Fermierii mici și mijlocii au nevoie de susținere din partea statului. Numai diaspora mai poate salva acest domeniu, pentru că multe sate au rămas fără oameni. Dacă se va investi în regiuni, în procesare și export, vom crea un brand național, satele și economia RM ar mai putea renaște”, a mai spus antreprenorul.

ss

Evenimentul integral poate fi urmărit mai jos:

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: