image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Cipuri, Bill Gates, „Covid a fost creat de americani”: Cât de mult cred cetățenii RM în teoriile conspirației // SONDAJ

Puțin peste 50 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova consideră că SARS-CoV-2 nu este mai periculos decât o gripă obișnuită, iar totul este făcut pentru a distruge economia.

Cel puțin asta arată rezultatele unui sondaj făcut public, astăzi, de către Comunitatea WatchDog.md și Institutul de Politici Publice.

Circa 41 la sută cred că virusul a fost creat de Bill Gates sau alți bogați pentru a impune vaccinarea, iar peste 36 la sută sunt de-acord cu afirmația că virusul a fost creat pentru a impune vaccinarea tuturor „cu cipuri”.

O bună parte, circa 34 la sută, afirmă că acest coronavirus a fost creat într-un laborator american și dus de militari în China.

sondajsondaj

Participanții la sondaj au fost întrebați dacă întenționează să se vaccineze. Aproape 10 la sută au răspuns pozitiv, iar circa 52 la sută au spus „nu”. Peste 26 la sută spun că se vor vaccina dacă vor avea acces la un vaccin în care au încredere.

vaccinvaccin

La întrebarea în care vaccin au încredere, puțin peste 26% au ales Sputnik V, 22% - Pfizer, 9,9% - AstraZeneca, iar celelalte mai puțin de 1%. Circa 8 la sută consideră că toate vaccinurile sunt bune.

Sondajul a fost realizat la telefon, în perioada 12-19 iunie, pe un eșantion de 1104 persoane, are o marjă de eroare de minus, plus 3 la sută. Cercetarea este finanțată de către European Endowment for Democracy, în cadrul proiectului „Countering disinformation and promote election integrity”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: