18:27:40 19.04.2024
Stiri

Experții din sănătate dau ALARMA: Grupul social NEIMUNIZAT din R. Moldova ar putea fi o sursă de apariție a unui NOU FOCAR de COVID-19

Actualitate 21.06.2021 16:25 Vizualizări1940 Autor: Ziarul National
Experții din sănătate dau ALARMA: Grupul social NEIMUNIZAT din R. Moldova ar putea fi o sursă de apariție a unui NOU FOCAR de COVID-19


Rata de imunizare împotriva virusului SARS-Cov-2 în Republica Moldova continuă să fie una dintre cele mai scăzute din Europa, în condițiile în care tot mai puțini moldoveni decid să-și administreze un vaccin anti-COVID. Spre exemplu, potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la maratonul vaccinării, organizat în weekendul trecut, doar 326 de persoane s-au vaccinat cu prima doză împotriva COVID-19, iar acest lucru îi pune în gardă pe responsabilii din sănătate.

Acest grup social neimunizat existent va fi o sursă pentru apariția unui nou focar în Republica Moldova, a declarat coordonatoarea campaniei de vaccinare, Ninel Revenco, într-un interviu pentru Radio Chișinău.

„La imunizarea anti-COVID-19 din data de 20 iunie observăm că numărul celor vaccinați cu prima doză este de doar 326, iar acest lucru ne pune în gardă, deoarece țări precum Rusia, Marea Britanie cât și Israelul deja impun careva restricții din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19 cu tulpina Delta (tulpina indiană) și asta înseamnă că noi nu ar trebui să ne relaxăm, dar să mergem masiv la imunizare. Din motiv că această pătură existentă neimunizată va fi o sursă pentru apariția unui nou focar în Republica Moldova, fiind în risc de a avea o creștere a numărului cazurilor de îmbolnăviri de COVID-19. În principiu, dacă ar fi să analizăm la rece numărul cazurilor declarate pozitiv, observăm că numărul este constant, 50 - 40, mai mult de 40 și, făcând o analogie cu un foc care abia mocnește, fiind suficient să fie aduse una-două cazuri de tulpina nouă, Delta, în țară și acest foc să se reaprindă”, a declarat Ninel Revenco.

Întrebată ce trebuie să facă autoritățile, experta a declarat că ar propune acestora să nu se relaxeze și să continue menținerea acelor restricții care sunt deja recunoscute și care sunt deja implementate la noi în țară.

„Totodată, aș include și aș discuta despre obligativitatea imunizării persoanelor ce activează în domeniul social, medical și educațional și alte contingente care au tangență cu un număr mare de persoane”, a mai declarat Ninel Recenco pentru Radio Chișinău.

Menționăm că în R. Moldova au fost imunizate 631 346 de persoane, dintre care 229 967 cu ambele doze de vaccin anti-COVID.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md