fbpx

doc | Întâlnirile electorale, interzise la Orhei. Dumitru Alaiba: „Ia vedeți cât de mare le e frica shorilor”

La Orhei au fost interzise întâlnirile electorale. Primarul orașului, Pavel Verejanu, a semnat o hotărâre în acest sens. Astfel, din 18 iulie inclusiv „se interzice desfășurarea întrunirilor cu alegătorii de către subiecții electorali la alegerile parlamentare anticipate prin intermediul instalării construcțiilor temporare (corturi etc)”. Totodată, este obligatorie demontarea corturilor timp de 24 de ore de la intrarea în vigoare a hotărârii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În argumentarea Dispoziției, primarul Orheiului a menționat că în cadrul acestor întâlniri electorale ar fi încălcate normele de prevenire și combatere a noului coronavirus, iar astfel „viața alegătorilor este pusă în pericol”.

Totuși, potrivit datelor Ministerului Sănătății, în ultimele două zile raionul Orhei nu a înregistrat niciun caz de infectare cu COVID-19.

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, spune că decizia primarului de Orhei este ilegală.

„Ia vedeți cât de mare le e frica shorilor. Simt ei că le fuge pământul de sub picioare dacă tot continuăm să mergem la oameni. #Arde, cu alte cuvinte. Aici o mostră de clar abuz și măsuri absolut disproporționale din partea autorităților locale din Orhei. Interzic instalarea corturilor, întâlniri cu alegătorii în locuri speciale”, a scris Alaiba pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, doar cu o zi înainte de hotărâre primarului de Orhei, în centrul municipiului s-a organizat o paradă a portului tradițional. După cum se observă din fotografiile plasate pe rețelele de socializare, la eveniment au participat zeci de oameni și „formații artistice din tot raionul” și sute de locuitori din Orhei”. Din imagini se observă și că oamenii nu poartă măști de protecție, iar distanța socială nu este respectată.

Foto: or.md

📣 „Electorala 2021” reprezintă o rubrică în care sunt publicate informații de prezentare a concurenților electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, ideile lor, mesajele de campanie ce pot fi expediate de echipele concurenților electorali.  

Articole asemănătoare

Back to top button