‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
7.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleOleg Tîrsînă - lucrări importante de realizat în livezile de nuc

Oleg Tîrsînă – lucrări importante de realizat în livezile de nuc

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Anul agricol 2021 este unul foarte specific și diferit de ceea ce s-a înregistrat în ultima perioadă, mai cu seamă avem parte un sezon caracterizat prin precipitații abundente și temperaturi scăzute.

Toate aceste condiții favorizează dezvoltarea culturilor, dar și apariția diferitor boli și dăunători.

Solicitat de Agrobiznes, Oleg Tîrsînă, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere ne-a spus că precipitațiile din perioada de vegetație sunt probabil cel mai important factor de producție pentru orice tip de plantație agricolă, inclusiv pentru livezile de nuc.

„Anul agricol 2021 este unul foarte specific, într-un contrast izbitor cu anul precedent. Dacă anul trecut a fost unul dintre cei mai secetoși din ultimele decenii, anul curent este unul dintre cei mai ploioși, dacă nu chiar cel mai ploios din ultimii 20 de ani. Umiditatea sporită din sol de la începutul acestui an a contribuit esențial la un start excelent al plantațiilor noi înființate în ultimii  2-3 ani și a adăugat o dinamică foarte bună a creșterii pomilor tineri. S-a restabilit umiditatea din sol pe un profil de 2 m sau mai mult, creând rezerve de umiditate productivă pentru câteva luni înainte. În același timp, a crescut nivelul apelor freatice și a apelor de suprafață”.

Cu toate acestea, susține Oleg Tîrsînă, precipitațiile abundente în perioada înfloritului au afectat gradul de legare a fructelor, astfel încât o parte din recolta potențială a fost ratată.

„Acest lucru a afectat într-o măsură mai redusă soiurile foarte productive, cu fructificare laterală (Chandler, Tulare, Serr, Fernor, Lara, Ferjean) la care se așteaptă o recoltă foarte bună în acest an. Totodată, umiditatea atmosferică înaltă a creat anul acesta condiții favorabile pentru răspândirea bolilor, în special antracnoza, dar și bacterioza”.

În acest context, specialiștii din cadrul asociației vin cu următoarele recomandări pentru această perioadă:

  • Cât de curând posibil, să se efectueze o aplicație combinată de hidroxid de cupru (4-5 kg/ m3 soluție) + un fungicid pe bază de difenoconazol (0,3 L/m3);
  • La un interval de 10-14 zile de la aplicația precedentă, trebuie de aplicat un fungicid pe bază de boscalid+pyraclostrobin, sau tebuconazol, sau miclobutanil + un insecticid pe bază acetamiprid sau fenoxycarb;
  • În cazul plantațiilor tinere, în special în cazul solurilor grele, argiloase, aplicați fungicide specifice (substanța activă: fosetil de aluminiu, fosfit de potasiu) pentru prevenirea fitoftorozei;
  • Distrugeți iarba pe lungimea rândurilor de pomi, pe o bandă de 1-1,5 m lățime de fiecare parte a rândului de pomi prin cosire, erbicidare sau pe cale mecanică și mențineți un acoperământ vegetal între rândurile de pomi, fie prin cosire sau trecere cu tocătorul de vegetație;
  • Efectuați aplicații foliare cu îngrășăminte cu zinc și, consecutiv, fier chelatat pentru a preveni aceste carențe deseori întâlnite în livezile de nuc;
  • La mijlocul lunii iulie, prelevați probe de frunze pentru analiză în laborator și elaborarea unui diagnostic care vă va comunica un tablou mai clar privind echilibrul mineral în țesuturile verzi ale plantei, dar și pentru a cunoaște ce program de nutriție radiculară și foliară trebuie să stabiliți în perioada următoare.

Oleg Tîrsînă spune că, recolta în acest an este foarte variabilă de la un soi la altul.

„Din păcate, soiurile mai vechi au o recoltă foarte redusă, situație care se repetă de la un an la altul, de fiecare dată având diferite cauze. În schimb, soiurile cu fructificare de tip lateral au o producție suficient de bună sau chiar foarte bună, în funcție de locație și gradul de îngrijire a livezii. Ne așteptăm la o recoltă mai bună decât anul precedent, dar trebuie să constatăm cu regret că, prognozele noastre inițiale, mult mai optimiste, nu se vor adeveri. Căderea în masă a fructelor tinere în foarte multe plantații a dus la o scădere semnificativă a recoltei”.

‹ adv ›

Cu toate acestea, expertul a menționat că aceste efecte puteau fi evitate dacă:

  • În primul rând, se plantau soiuri productive și acest lucru trebuie să fie discutat și la nivelul autorităților centrale pentru a nu admite plantarea soiurilor problematice;
  • Se efectua o fertilizare minerală sau organică, după caz, care să livreze plantei cantitatea suficientă de elemente nutritive și a asigura un echilibru nutrițional, care să prevină avortarea florilor pe motive de carențe minerale;
  • Se aplica la timp produsele corecte și în dozele recomandate a substanțelor de protecție fitosanitară pentru a preveni căderile de fructe din cauza bacteriozei, a antracnozei sau în rezultatul atacului viermelui mărului;
  • Se întreținea corect solul în livezi, în special menținerea ogorului negru sau a unui gazon foarte scurt pe lungimea rândului și a unui înveliș verde, cosit periodic între rândurile de pomi.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›