(video) Printre ruine, muzica e tot la ea acasă: Artiștii au organizat un concert la Filarmonica Națională, distrusă de flăcări

Filarmonică Națională, devastată de flăcări în această toamnă, a prins viață în cadrul ultimului eveniment din Stagiunea Jubiliară 2020-2021. Artiștii și-au luat instrumentele și au cântat pe o scenă amenajată chiar în ruine, iar concertul a fost transmis online. Artiștii speră ca în curând să fie construită o nouă casă a muzicii.

Foto: colaj

„Pentru noi a fost foarte important să realizăm acest eveniment anume aici, în acest spațiu de care suntem atât de legați, în care am avut atât de multe proiecte frumoase, până în această toamnă și unde sperăm să fie construită o nouă casă a muzicii unde să putem să ne bucurăm și noi publicul nostru”, a spus Mihail Agafița, prim-dirjorul orchestrei Filarmonicii Naționale.


Puteți urmări aici întreg concertul:

Filarmonica Națională a fost devastată de flăcări în luna septembrie 2020.

Directorul artistic al Filarmonicii, Marian Stârcea a declarat că întreg patrimoniul Filarmonicii Naționale a fost distrus și nu mai poate fi restabilit, în urma incendiului nemilos ce a cuprins ieri instituția.

Trei angajați ai Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” vor compărea pe banca acuzaților pentru „încălcarea regulilor de protecția contra incendiilor”. Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Centru a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată dosarul de învinuire a celor trei.

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” a fost fondată în 1940 și în prezent face parte din monumentele de patrimoniu cultural.

În decursul celor circa 75 ani de activitate Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a devenit cea mai importantă instituţie de concert din Republica Moldova desfăşurând o amplă activitate în diverse direcţii: muzica academică, populară, muzica uşoară şi jazz.


Pub