image
Sursa foto: presedinte.md

Dodon numește „partener” regimul de la Tiraspol; Cum comentează decizia instanței privind secțiile în Diasporă

După ce anterior l-a numit pe Vadim Krasnoselski „președinte al Transnistriei”, Igor Dodon recidivează și numește regimul separatist de la Tiraspol „partener”.

„Referitor la secțiile din Transnistria - cele două, trei care din start au fost deschise, dar mai târziu au fost închise. E una dintre primele tentative din ultimii ani ale CEC de a deschide secții de votare la Corjova și Bender. Pentru a asigura procesul de vot în acele secții, trebuia permis accesul reprezentanților de drept de la Chișinău. Din păcate, partenerii noștri din stânga Nistrului nu a vrut să accepte acest lucru și a trebuit să renunțăm la deschiderea acestor trei secții”, a declarat Igor Dodonîn cadrul bloggului său filmat în Federația Rusă.

Liderul PSRM a comentat și hotărârea Curții de Apel Chișinău care obligă CEC să deschidă cel puțin 190 de secții de votare în Diasporă.

„Repet poziția mea: noi trebuie să permitem votarea tuturor, dar nu este corect când noi dăm posibilitatea să voteze masiv cei din Occident, din UE, dar dăm mai puține secții de votare pentru cei din Rusia sau celor din Transnistria. De aceea sau asigurăm la toți sau vedem cu gestionăm acest proces. La fiecare întâlnire electorală pe care o am sunt întrebat de ce cei aflați în afara țării trebuie să hotărască viitorul și soarta cetățenilor care locuiesc în RM. De aceea, mai devreme sau mai târziu, imediat după aceste alegeri parlamentare va fi necesar să luăm o decizie de principiu - sau asigurăm la toți egal, și pentru cei din est și pentru cei din vest. Dacă vor fi sau nu 190 de secții, să deschidă CEC-ul”, a adăugat Dodon.

Noutăţile partenerilor

comentarii: