Ministerul Educației susține că monumentul „Veronicăi Micle” a fost inaugurat cu încălcarea normelor legale

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării își exprimă dezacordul privind edificarea și inaugurarea sculpturii „Veronica Micle”, amplasată în scuarul Mihai Eminescu din capitală, acțiune întreprinsă cu încălcarea normelor legale.

Foto: ionceban.md

MECC menționează că edificarea sculpturii „Veronica Micle” s-a realizat cu abateri de la prevederile legale, fiind edificată fără hotărârea Guvernului, respectiv sculptura inaugurată nu dispune de Statut de monument de for public, precum prevede Legea monumentelor de for public nr.192/2011, art.4 și astfel, nu va beneficia de protecția statului.

Totodată, amplasarea sculpturii în zona de protecție a monumentului de for public „Mihai Eminescu”, înscris în Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, a fost făcută cu încălcări în absența coordonării/ avizării prealabile a locului de amplasare cu Ministerului Educației, Culturii și Cercetării prin intermediul Consiliului Național al Monumentelor.

Veronica Micle îi va fi mereu alături, cel puțin în scuarul Mihai Eminescu, recent renovat. Pe 17 iunie a fost amplasat monumentul poetei, la doar câți pași distanță de cel al lui bădița Mihai.


Pub