Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   CEC a atenționat mai mulți…

CEC a atenționat mai mulți concurenți electorali să prezinte rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru anticipatele din 11 iulie „în corespundere cu dispozițiile din lege”

Foto-simbol

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat mai multe nereguli în rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, la situația din 4 iunie curent, inclusiv informațiile din rapoartele prezentate în termen de 3 zile de la deschiderea contului cu mențiunea „Fond electoral” prezentate de mai mulți concurenți electorali.

CEC a constatat că donații de la persoane fizice din țară au încasat Partidul Politic „Șor”, Partidul Democrat din Moldova, Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, iar Blocul electoral „Renato Usatîi” și Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” au încasat donații de la persoane fizice, atât cu venituri obținute în țară, cât și cu venituri din afara țării, iar mărimea acestora nu depășește plafonul stabilit de legislația electorală, susțin reprezentanții Comisiei.

Membrii CEC a examinat rapoartele prezentate de următorii concurenți electorali:

  • Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
  • Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”;
  • Blocul electoral „RENATO USATÎI”;
  • Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
  • Partidul Politic „Șor”;
  • Partidul Democrat din Moldova;
  • Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
  • Partidul Politic „Democrația Acasă”
  • Partidul Politic „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei”.

„Cu referire la donațiile primite de la persoane juridice, Comisia a constatat că de astfel de donații au beneficiat Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” și Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, iar plafonul stabilit a fost respectat.

Urmare examinării rapoartelor, CEC a atenționat concurenții electorali asupra obligației de a completa și prezenta raportul privind finanțarea campaniei electorale în corespundere cu dispozițiile din lege și cele regulamentare și a obligat concurenții electorali: Blocul electoral „Renato Usatîi”, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Politic ”Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” să prezinte în termen de 3 zile informațiile lipsă și/sau raportul corectat, conform constatărilor făcute. Totodată, CEC a obligat Partidul Politic „NOI” să prezinte în termen de 24 de ore, informația despre neîncasarea veniturilor și neefectuarea cheltuielilor pentru situația din 4 iunie 2021 sau despre faptul că nu va deschide un cont la bancă cu mențiunea „Fond electoral””, susțin reprezentanții CEC.

Totodată, membrii CEC au constatat că Partidul Politic „Democrația Acasă” a depășit plafonul donațiilor prevăzute de legislație.

„În acest context, CEC a obligat acest concurent electoral să verse la bugetul de stat contravaloarea donațiilor primite peste plafon, în termen de 24 de ore”, susțin reprezentanții Comisiei.

Pe 11 iulie 2021, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.