CSI / Rusia

SUA-Rusia: Dialogul între preşedintele Joe Biden şi omologul rus Putin

În ceea ce priveşte tonul discuţiilor, Putin (68 de ani), l-a numit pe Biden (78 de ani) un partener constructiv, cu experienţă, şi a spus că au vorbit "aceeaşi limbă", precizând totodată că nu e vorba de nicio prietenie, ci mai degrabă de un dialog pragmatic despre interesele celor două ţări. La rândul său, Biden a declarat că i-a comunicat lui Putin următoarele:"avem nevoie de nişte reguli de bază pe care să le putem respecta cu toţii", adăugând pragmatic:"am făcut ceea ce am venit să fac".

Programarea unor conferinţe de presă separate reflectă absenţa jovialităţii care a însoţit întâlnirea din 2018 de la Helsinki între preşedintele rus Putin şi fostul preşedinte american, Donald Trump, când liderul de la Kremlin i-a dăruit lui Trump o minge de fotbal. Totodată, la întâlnirea de la Geneva nu a existat o cină de lucru, iar cei doi lideri nu şi-au adresat invitaţii de a efectua vizite la Washington, respectiv Moscova. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *