(video) Radu Mudreac: Sunt nevoit să revin cu o situație neplăcută și nu mai rog, dar solicit intervenția de urgență a Guvernului în ajutorarea agricultorilor

Deputatul PSRM, președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară Radu Mudreac, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a solicitat astăzi repetat Guvernului să intervină cu ajutoare pentru agricultorii care au avut de suferit în urma ploilor abundente, însoțite de grindină, din ultima perioadă. „Cu părere de rău, până la ziua de astăzi nu a parvenit nicio informație din partea Guvernului și sunt nevoit ca astăzi să fac un demers repetat”, a declarat Radu Mudreac la o conferință de presă de astăzi.

Foto: Radu Mudreac

„La data de 10 iunie, în mai multe raioane din țară, erau afectate circa 2800 de hectare de terenuri cu diverse culturi agricole. Am solicitat Guvernului să intervină pentru susținerea agricultorilor afectați de calamități, am indicat și sursa de finanțare – rezerva de stat, dar categoric nu s-a făcut nimic de atunci:  nu a fost evaluată suma pagubelor, compensarea acestora și nici termenele”, a declarat deputatul.

După o săptămână de la primul demers, alte 1100 de hectare de culturi au fost afectate de calamități.

Radu Mudreac a anunțat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că face o nouă interpelare Guvernului și, dacă nici de această dată nu va urma o reacție în termenul de cinci zile, deputații PSRM vor întreprinde alte măsuri pentru a determina Guvernul să ajute oamenii din teritoriu.

„A fost compromisă producția agricolă care urma să fie comercializată, iar aceste surse urmau să fie utilizate, inclusiv, pentru întreținerea altor culturi în vegetație – așa este procesul agricol”, a explicat Radu Mudreac.

Demersul repetat al deputatului către prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi este însoțit de informații privind suprafețele afectate de calamitățile naturale.


Pub