Sergio Ramos, în lacrimi la despărțirea de Real Madrid: „Se termină o etapă unică în viața mea”

Sergio Ramos (35 de ani) și-a anunțat plecarea de la Real Madrid în cadrul unei conferințe de presă. Sergio Ramos se desparte de Real Madrid după 16 ani în tricoul echipei la care a purtat și banderola de căpitan.

Foto: digisport.ro

Ramos, însoțit de familia sa, a izbucnit în lacrimi după ce a declarat că va pleca de la Real Madrid. Legendarul fundaș central a ținut să le mulțumească tuturor celor care au fost alături de el în cei 16 ani petrecuți la Real Madrid, iar la final a primit un cadou din partea președintelui Florentino Perez, scrie digisport.ro. 

Sergio Ramos a vorbit cu lacrimi în ochi la despărțirea de Real Madrid: „A venit una dintre cele mai dificile zile din viața mea, ziua în care mă despart de Real Madrid. N-am cum să nu fiu emoționat, mi-ar fi plăcut să mai joc un meci pe stadionul nostru, Santiago Bernabeu. Vreau să mulțumesc clubului, președintelui, colegilor mei, tuturor angajaților din club. Și nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc suporterilor, care m-au sprijinit în cele mai dificile momente.

Real Madrid va rămâne in inima mea. Se termină o etapă unică în viața mea, e clar că nu o să mai trăiesc niciodată așa ceva. Acum se deschide o nouă etapă, voi putea câștiga titluri noi. Vă mulțumesc tuturor”, a spus Ramos.

Președintele Realului, Florentino Perez, a vorbit și el la conferința lui Ramos: „Vei rămâne în istorie drept unul dintre cei mai mari căpitani din istoria clubului. Astăzi, întreaga suflare a Madridului îți mulțumește penrtu tot ce ai făcut aici, ești o legendă! Nu este o zi ușoară, cu toții suntem afectați de acest moment. Vreau să fii fericit în continuare și să știi că Real Madrid va fi mereu a doua ta casă. Vei rămâne un ambasador al clubului oriunde vei merge”, a spus Perez.



Pub