Reacția CSM privind filarea unui judecător de la Curtea de Apel Chișinău

Consiliul Superior al Magistraturii a venit cu o reacție după ce 5 persoane au fost reținute, într-un dosar privind „filarea unui judecător”. Aceștia califică această acțiune „drept atentat asupra independenței justiției”.

Foto: Unimedia
„Consiliul Superior al Magistraturii consideră acţiunile persoanelor implicate în filajul judecătorului de la Curtea de Apel Chişinău inadmisibile, ilegale, ce pot fi calificate drept atentat asupra independenţei justiţiei. Or, independenţa justiţiei este premisa statului de drept, ce constituie garanţia fundamentală a procesului echitabil, în cadrul căruia, judecătorul îşi exercită funcţia judiciară în mod independent, pe baza propriei aprecieri a faptelor şi în concordanţă cu spiritul legii, fără influenţe externe, sugestii, presiuni, ameninţări şi fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni şi sub ce motiv. 

Subsecvent, Consiliul Superior al Magistraturii apreciază activitatea desfăşurată de către organele de drept privind asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei şi ale societăţii”, se arată într-un comunicat emis de CSM.

SIS ar fi reținut patru interlopi la Chișinău în această dimineață. Potrivit purtătorului de cuvânt al Procuraturii General, Emil Gaitur, în gestiunea PCCOCS se află un dosar care vizează inviolabilitatea vieții personale a unui judecător, cu privire la care azi au loc descinderi. În rezultatul prelucrării informației prezentate de către organele operative, acum două luni, a fost pornită urmărirea penală pentru încălcarea inviolabilităţii vieţii personale. 


Pub