Linkuri accesibilitate

Minutul electoral: „Câinii de pază și ogarii înfometați”


Minutul electoral: „Câinii de pază și ogarii înfometați”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:36 0:00
Minutul electoral: „Câinii de pază și ogarii înfometați”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:46 0:00
Link direct

La conferința de presă susținută la Geneva de Vladimir Putin, după întrevederea cu Joe Biden, s-a văzut - a câta oară? - ce distanță enormă îi desparte pe jurnaliștii de curte ai Kremlinului de colegii lor de breaslă, convențional vorbind, din presa occidentală. După ani-lumină de dresaj și selecție minuțioasă, cei mai de-ncredere jurnaliști ai Kremlinului nu mai au nevoie de comanda lui Peskov ca să latre la adversarii șefului. Ei devin atât de zeloși și feroce, încât pe fundalul lor Putin își trage lesne nimbul de pacificator și îl mângâie cu aripa de înger pe buldogul care îl întrebase pe șeful de la Kremlin dacă își face iluzii în privința adversarilor americani. La Geneva, Putin a dat și un master-class de sfidare elegantă a jurnaliștilor occidentali, pe care, în alte condiții, i-ar fi tocat în maniera lui Lukașenko. Dar la Geneva maximum ce și-a putut permite a fost să-i dea cu nasul în pretinsa non-democrație din țările lor, care situație îi dezleagă lui mâinile. De ce vă spun asta? Pentru că la Chișinău Putin este copiat, cam stângaci, de câțiva patrioți de meserie. Ei și-ar dori nu doar zăcămintele de petrol din Rusia, dar și liota de adulatori, care se constituie într-un paravan roz-bombon ce camuflează mizeria și suferințele oamenilor. Și tare mă tem că, după trei decenii de pretinsă independență, oricine ajunge la putere preferă jurnaliști de companie în locul unor ogari răi și înfometați.

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG