image
Sursa foto: Ea.md

VIDEO: O mamă de doar 41 de ani suferă de o formă severă de cancer și are nevoie de ajutor ca să învingă boala

Fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire, una în care poate să-și mai vadă o dată fiul de numai opt ani. Se crede o luptătoare, deși boala o distruge din interior. Este povestea tulburătoare a Tamarei Dobrânin din Chișinău, în vârstă de 41 de ani, care, acum trei ani, a fost diagnosticată cu o formă severă de cancer. Unica șansă de a stopa boala este un tratament la o clinică din Turcia. Pentru început, femeia are nevoie de aproximativ opt mii de dolari. Pentru unii, poate este o sumă neînsemnată - pentru familia ei însă, este o avere.

Am găsit-o pe Tamara în satul de baștină, Ordășei, Telenești, unde se izolase de câteva zile, după o procedură de chimioterapie. Aerul de la sat, prezența mamei sale și a fiului o ajută să treacă mai ușor peste durerea fizică care o macină.

Mă ajută să fiu puternică copilul meu, pentru că, dacă nu voi fi eu, nu are cine să-l crească. Vreau să-l cresc mare, să-l pun pe picioare, după care fie ce o fi. Până atunci vreau să lupt. El este sensul vieții. Îl iubesc enorm de mult și cred că el îmi dă puteri ca să lupt", ne spune tânăra mamă.

Copilul îi simte durerea zilnic, chiar dacă ea încearcă să ascundă motivul - femeia suferă de o formă severă de cancer. Medicii i-au dat verdictul când avea 38 de ani, dar ea lupta cu boala de prin 2015. Pe atunci nimeni nu știa care este motivul problemelor de sănătate cu care se confrunta.

„A fost dureros, dar citisem multă informație. Se spune că cu Liposarcomul viața nu este atât de lungă, dar eu cred mereu că totul va fi bine...Seara mă culc cu gândul că totul va fi bine și dimineața îi mulțumesc Domnului că a trecut noaptea, pentru că noaptea se agravează toate bolile. Pentru mine, noaptea este mai grea decât ziua, pentru că trece mult mai greu."

Până acum, pentru a stopa evoluția bolii, femeia a suferit șapte intervenții chirurgicale și a trecut prin zeci de sesiuni de chimioterapie.

„Perioada când treci prin chimioterapie este foarte grea. Peste câteva zile îți dai seama că nu mai ai nicio șansă, că asta este ultima zi. Cade părul. Niciodată nu m-am gândit că, la vârsta de 41 de ani, o să ajung invalid. Mereu mă întreb ce am făcut, cu ce am greșit?"

Și mai greu îi este mamei Tamarei, care, în 2011, și-a pierdut un fiu. Acesta a fost găsit mort în casă.

„Am avut un băiat de 38 de ani și, cu 10 ani în urmă, a murit, iar acum să mi-o ia Dumnezeu și pe ea? Nu pot să accept", spune Claudia Armaș, mama Tamarei.

Unica șansă la viață pentru Tamara este tratamentul la o clinică din Turcia. Pentru început, are nevoie de aproximativ opt mii de dolari.

„Ar fi o șansă pentru mine. Mi-e frică. Metastazele au ajuns la plămâni. Aș vrea foarte mult ca pe ele să le uscăm, să nu crească mai mari. Am un mesaj către oameni să mă ajute cu cât pot, pentru că familia mea nu are posibilitate. Este suma mare pentru noi. Nu dispunem de așa bani."

Cei care nu sunt indiferenți la durerea Tamarei Dobrânin, pot lua legătura cu ea la numărul de telefon: 069-678-273.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: