/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Demolarea hotelului Național - mărul discordiei la Primăria Chișinău! Viceprimar: „Este important să știm ce va fi în loc”

16 iunie 2021, ora 21:51

Demolarea hotelului Național, aflat de ani buni în paragină, a devenit mărul discordiei între funcționarii Primăriei Chișinău. După ce arhitectul-șef a permis, prin semnătură, demontarea construcției, viceprimarul Victor Chironda cere suspendarea acestuia din funcție, pentru că nu ar fi elaborat documentele de urbanism necesare. Arhitectul-șef se apără și declară că emiterea autorizațiilor de desființare a unor astfel de obiective nu este un proces la discreția sa și nici a viceprimarului. Solicitată de TV8, Societatea pe Acțiuni Moldova-Tur, care deține clădirea, nu a venit deocamdată cu o reacție.

Viceprimarul capitalei, Victor Chironda a precizat că este împotriva autorizației de demolare a clădirii, deoarece nu este clar ce urmează să fie construit în locul acesteia.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar: „Este important să știm ce va fi în loc. Nu putem să o demolăm și să apară, spre exemplu, blocuri de locuit și trebuie să vedem, care va fi impactul noii construcții asupra zonei respective. Vedeți că aici hotelul este gol, dar deja locuri de parcare nu sunt. Totul este plin de probleme”.

Mai mult decât atât, în luna aprilie, viceprimarul a făcut un demers la CNA. Acesta cerea să fie cercetați angajații Direcției Arhitectură și Urbanism, care și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar: „Eu nu am discutat cu Ilie Ceban pe acest subiect. Fiind în concediu, am întrebat, dacă a fost semnată autorizația și nu am primit un răspuns. Nu exclud faptul că și dumnealui a fost indus în eroare. Pentru că este de competența arhitectului-șef”.

Ilie Ceban nu a fost de găsit la telefon, iar arhitectul-șef al capitalei ne-a expediat un comentariu în scris prin care se apără și își justifică acțiunile.

SVETLANA DOGOTARU, architect-șef, Chișinău: „Emiterea autorizațiilor de construire/desființare nu este un proces discreționar al arhitectului-șef, dar nici al viceprimarului, oricât de multe conferințe nu ar face și oricâte adresări la CNA nu ar înainta. Referitor la Planul Urbanistic General, prezentat spre consultare, desigur că toate neconformitățile din proiect se vor înlătura, altfel nici nu va fi înaintat la CMC spre aprobare. Urmează proceduri de lucru cu acest document, inclusiv expertize, în caz de necesitate. Doar că asta se face în regim de lucru, nu în showuri televizate.”

Chironda susține, însă, că hotelul ar putea să fie demolat, dacă nu intervine primarul general Ion Ceban.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar: „Am solicitat primarului general, l-am informat, am spus că există riscul ca și dumnealui să fie indus în eroare în acest proces și riscăm să generăm o problemă pentru oraș încă mai mare decât există la moment”.

Ieri, edilul capitalei, aflat într-o vizită în România, a venit cu o reacție într-un live pe pagina sa de Faccebook și l-a acuzat pe Chironda de întârzieri la serviciu. Solicitată de TV8, Societatea pe Acțiuni Moldova-Tur, care deține clădirea și care a solicitat în repetate rânduri de la Primărie autorizația de demolare a hotelului Național, ne-a cerut să expediem întrebările în format electronic. Deocamdată, însă, nu am primit un răspuns. După destrămarea Uniunii Sovietice, localul a început să fie lăsat de izbeliște. Inițial, a rămas fără parcare, pe care a fost construit un bloc locativ, în anii 2000. În acea perioadă, autoritățile discutau despre reconstrucția integrală a clădirii, lucru care a rămas doar la nivel de discuții.

Construcția hotelului cu 17 etaje a început în 1974 și a fost finalizată în 1978. Pe atunci, oaspeții capitalei se puteau bucura de ascensoare, frizerie, chioșcuri pentru suvenire, curățătorie chimică, birouri de bilete de avion și pentru călătoriile cu trenul, dar și de un restaurant, unicul din capitală fiind considerat și o carte de vizită a orașului. De-a lungul anilor, însă, mândria Chișinăului – Hotelul Național s-a transformat într-o clădire pustie și a devenit casă pentru oamenii fără adăpost.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram