image
Sursa foto: AFP

Polonia, ţinta unui atac cibernetic „fără precedent”; Premierul a cerut o sesiune cu ușile închise a Parlamentului

Parlamentul polonez a fost convocat miercuri dimineaţă într-o sesiune cu uşile închise în urma unui val de atacuri cibernetice „fără precedent” împotriva ţării. Premierul vrea să le prezinte deputaţilor documente secrete privind „amploarea” atacurilor.

„Vom asculta explicaţii şi informaţii din partea premierului” Mateusz Morawiecki, care a cerut convocarea sesiunii, a spus Malgorzata Kidawa-Blonska, vicepreședintele Parlamentului.

„Facem obiectul unui atac cibernetic fără precedent împotriva Poloniei, împotriva instituţiilor poloneze şi utilizatorilor de e-mailuri”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller.

Săptămâna trecută, ministrul responsabil cu programul naţional de vaccinare, Michal Dworczyk, a fost victima unui atac cibernetic, după ce adresa sa privată de e-mail a fost piratată. Unele dintre mesajele sale au fost ulterior postate pe aplicaţia Telegram.

Amploarea atacurilor „este mai mare şi nu îi vizează doar pe ministrul Dworczyk, membrii cabinetului de miniştri sau partidul Lege şi Justiţie , ci şi un grup extins de persoane”, a adăugat Muller, notează Digi24.

După atac, Dworczyk a spus că „sintaxa şi limbajul mesajelor, precum şi metadatele fişierelor publicate indică faptul că aceste materiale ar putea să fi fost pregătite şi prelucrate de către persoane vorbitoare de limbă rusă”.

Potrivit presei poloneze, e-mailul lui Dworczyk conţinea şi documente oficiale, între care unele cu caracter secret, ceea ce el neagă.

Ţinta hackerilor au fost şi reţelele sociale ale soţiei ministrului Dworczyk.

Noutăţile partenerilor

comentarii: