image
Sursa foto: AFP

Spania ar putea include deplin Ceuta şi Melilla, cele două exclave spaniole din nordul Africii în spaţiul Schengen

Ministrul de externe al Spaniei, Arancha Gonzalez Laya, spune că guvernul de la Madrid ia în considerare să includă deplin Ceuta şi Melilla, cele două exclave spaniole din nordul Africii, în spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor.

În prezent, marocanii din oraşele din jurul exclavelor pot intra fără vize, dar au nevoie de viză pentru a călători pe cale aeriană sau maritimă în Spania continentală sau în alte ţări din spaţiul Schengen.

Intenţia guvernului spaniol survine pe fondul unei dispute cu Marocul în legătură cu Sahara Occidentală, fostă colonie spaniolă considerată „teritoriu non-autonom” de către ONU în absenţa unei reglementări definitive, şi asupra căreia Marocul revendică suveranitatea, relatează Reuters, citată de Digi24.

Şefa diplomaţiei spaniole a refuzat să comenteze cu privire la această dispută, spunând că ministerul său lucrează „în condiţii de discreţie”.

Relaţiile diplomatice dintre cele două state s-au tensionat după ce Spania l-a primit, la sfârşitul lunii aprilie, pe şeful Frontului Polisario (mişcarea de independenţă din Sahara occidentală), Brahim Ghali, venit pentru tratament medical.

Noutăţile partenerilor

comentarii: