Australia și Marea Britanie au semnat un acord de liber schimb post-Brexit

15 Iun. 2021, 11:52
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Iun. 2021, 11:52 // Actual //  MD Bani

După Brexit, Marea Britanie încearcă să stabileasco noi relații comerciale. În acest sens, premierii Marii Britanii și Australiei au semnat un acord comercial de liber schimb, scrie Reuters.

Anunțul a fost făcut de ministrul comerțului din guvernul Australian, Dan Tehan, marți.

„Cei doi prim-miniștri au avut o discuție pozitivă la Londra, noaptea trecută, și au rezolvat principalele puncte problematice ale acordului de liber schimb”, a transmis Tehan.

Potrivit lui Tehan, anunțul oficial va fi făzut în cursul zilei de către guvernele celor două țări.

Acordul comercial cu Australia vine în contextul în care Regatul Unit se străduiește să își stabilească o relație comercială mai amplă mai ales cu țările parte a Commonwealth-ului, după ieșirea din Uniunea Europeană.

Fermierii britanici se tem, însă, că acordul ar putea să le afecteze profiturile, dacă acesta va elimina bariere tarifare pe importuri de carne de miel și vită din Australia. Deși nu au apărut încă detalii cu privire la acest acord, estimările oficiale arată că acordul ar valora aproximativ 500 de miliarde de lire sterline.

La rândul lor, analiștii australieni pun sub semnul întrebării importanța unui astfel de acord pentru o economie deja din ce în ce mai centrată pe piețele asiatice.

„Acest acord de liber schimb este mai degrabă despre simbolism decât despre beneficii materiale palpabile“, spun Ben Wellings, lector în Relații Internaționale și Științe Politice la Universitatea Monash.

Anterior, Regatul Unit a semnat acorduri cu țările din vecinătatea Uniunii Europene, Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 17:13 // Actual //  Lupu Eduard

Iubitorii de peisaje idilice beneficiază de un nou top al plajelor cu cele mai albastre ape din lume, realizat de o companie pentru închirierea de case de vacanță, transmite Rador. Autorii clasamentului au dorit să se bazeze pe criterii științifice, iar pentru aceasta au întocmit mai întâi o listă lungă cu cele mai populare și mai frumoase plaje din lume, după care a urmat analiza culorii apelor.

În acest scop, au preluat imagini brute, neprelucrate ale plajelor de pe Google Maps și apoi, folosind instrumentul digital pipetă pentru potrivirea culorii, au determinat nuanța exactă a apei pe care mai apoi au comparat-o cu nuanța declarată oficial ca fiind cel mai intens albastru (YInMn Blue).

În urma acestei analize, pe primul loc, s-a situat plaja Pasqyra (Mirror Beach) din apropiere de stațiunea Saranda din Albania. Urmează apoi două plaje grecești: Bouka de lângă orașul Messini din Peloponez și Kassiopi din Corfu.

Pe locul al patrulea se află Plage de la Vernette din Franța, urmată de plaja Kaputas din Turcia.

Top zece este completat de alte trei plaje grecești: Voulisma, situată pe locul șase, Foki, situată pe locul șapte și Ombros Gialos pe locul nouă, precum și de o plajă din Portugalia, Praia do Carvalho (locul opt) și una din Spania, Los Lances Beach, situată pe locul zece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău