‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 29 martie, 2024
11.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriComisia Europeană retrage aprobarea de utilizare a insecticidelor cu alfa-cipermetrin

Comisia Europeană retrage aprobarea de utilizare a insecticidelor cu alfa-cipermetrin

‹ adv ›
‹ adv ›

Prin regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/795 al Comisiei Europene din 17 mai 2021 a fost retrasă aprobarea acordată pentru substanța activă alfa-cipermetrin, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European, scrie agrobiznes.ro.

Potrivit documentului, în octombrie 2020 a fost anunțat că dacă nu se vor prezenta date de confirmare ce țin de profilul toxicologic și nici informații de confirmare pentru alte trei puncte până la alte termene limită prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1690 al Comisiei aprobarea va fi retrasă. 

Astfel, a fost retrasă aprobarea acordată pentru substanța activă alfa-cipermetrin, utilizată la producerea insecticidelor cu un spectru larg de combatere a dăunătorilor la culturile horticole.

În ceea ce privește produsele de protecție a plantelor care conțin alfa-cipermetrin, în cazul în care statele membre acordă o perioadă de grație, această perioadă ar trebui să expire cel târziu la 7 decembrie 2022.

Statele membre sunt obligate să retragă autorizațiile acordate pentru produsele de protecție a plantelor care conțin alfa-cipermetrin ca  substanță activă până cel târziu la 7 decembrie 2021.

Regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 18.5.2021 și a intrat în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii