image
Sursa foto: sis.md

„Donează sânge, susține ritmul vieții pe pământ!”; 14 iunie - Ziua Mondială a donatorului de sânge

,,Donează sânge, susține ritmul vieții pe pământ!” este sloganul din acest an al Zilei Mondiale a donatorului de sânge, marcată anual pe 14 iunie. Cu această ocazie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, împreună cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, a organizat un eveniment în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, pentru a sensibiliza și încuraja publicul să doneze benevol sânge și să se implice în acțiunile de responsabilitate socială.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, împreună cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, desfășoară o campanie națională de promovare a donării de sânge în rândul populației, în perioada 25 mai-25 iunie 2021. Oamenii sunt încurajați să doneze sânge, la punctele de recoltare care vor activa în toată țara. Informații privind programul organizării donărilor de sânge și locațiile punctelor de recoltare, le găsiți aici.

De la inițierea campaniei naționale, au donat sânge voluntar 5170 de persoane. Totodată, pe parcursul anului 2020, 62.849 de donatori voluntari din țară au participat la activitățile de donare a sângelui și a componentelor sanguine.

Prin donarea voluntară și neremunerată de sânge, sunt salvate milioane de vieți și îmbunătățită sănătatea și calitatea vieții multor pacienți. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale îndeamnă toată populația să participe la donarea voluntară de sânge, dând dovadă de solidaritate față de persoanele care necesită tratament hemotransfuzional de urgență.

Noutăţile partenerilor

comentarii: