image
Sursa foto: zonadesecuritate.md

Cum răspunde Olga Cebotari întrebată dacă la cele trei secții de votare deschise în Transnistria va fi arborat drapelul RM

Decizia cu privire la deschiderea a trei secții de votare în regiunea transnistreană încă nu este una definitivă și va fi luată dacă Tiraspolul va accepta condițiile. Cel puțin asta susține viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Olga Cebotari.

„Nu sunt unicul vicepremier care a remis o astfel de scrisoare. La toate scrutinele, Chișinăul informează Tiraspolul. Avem o hotărâre a CEC, dar care nu e finală. Se discută și la Comisia Unificată de Control. Asta nu înseamnă că e o decizie finală și aceste secții de vot vor fi deschise”, a declarat Cebotari în cadrul unei intervenții telefonice la Ora Expertizei de la Jurnal TV.

Viceprim-ministra a fost întrebată dacă observatorii vor avea acces la aceste secții de votare.

„A fost remisă scrisoare, acum așteptăm reacția Tiraspolului. Dacă ni se va da garanții că acele cerințe din Codul Electoral vor fi respectate, putem să vorbim, dacă nu, nu putem. Nu putem să ne lum angajamente care nu vor fi respectate”, a spus Olga Cebotari.

„Am o întrebare tranșantă: la aceste secții de votare va fi arborat tricolorul?”, a întrebat prezentantorul emisiunii Dumitru Mișin

„Va fi, dacă vom decide că se deschid aceste secții și partea transnistreană va accepta toate punctele trimise de noi. Mâine va avea loc un grup de lucru la CUC unde se va discuta cu lux de amănunte”, a menționat Olga Cebotari.

Șefa de la Reintegrare susține că a avut și discuții cu Serviciul de Informații și Securitate despre riscurile pe care le comportă deschiderea acestor secții de votare.

„Suntem mereu în discuții și cu SIS și pot să vă confirm, am discutat și despre eventualele riscuri, ce se poate întâmpla și ca aceste lucruri să nu se întâmple”, a mai spus Cebotari.

Amintim că, potrivit unei decizii luate în premieră de CEC, la alegerile din 11 iulie ar urma să fie deschise două secții de vot în municipiul Tighina și o secție în comuna Corjova, raionul Dubăsari, teritorii aflate în afara controlului autorităților constituționale.

Serviciul de Informații și Securitate a lansat un avertisment de securitate și a precizat că CEC nu a consultat Serviciul în luarea hotărârii menționate, în materie de riscuri și amenințări din partea regimului de la Tiraspol, care în permanență s-a opus și a interzis desfășurarea pe teritoriul controlat a oricărui tip de exercițiu electoral național.

Noutăţile partenerilor

comentarii: