Cetățenii vaccinați anti-Covid în cadrul maratonului desfăşurat la Palatul Republicii sunt invitați să efectueze rapelul

Cetățenii care s-au vaccinat la Palatul Republicii în perioada 28-30 mai sunt așteptați pe 20 iunie, începând cu ora 07:00 pentru efectuarea rapelului (doza II). Evenimentul va avea loc chiar de Ziua Lucrătorului Medical și Farmacistului. Potrivit specialiștilor, acoperirea vaccinală va depinde comportamentul virusului.

Foto: Facebook/Iv Ceban
„Actualmente avem o mare oportunitate, când având o incidență extrem de mică de Covid-19, trebuie să ne vaccinăm cât mai mulți, să avem acea acoperire de vaccinare de minimum 70% din populație, fapt care ne va asigura securitatea epidemiologică. Rata de vaccinare în mun. Chișinău constituie cca 20%, comparativ cu cca 11% la nivel național.

În cele cca 2,5 luni de la demararea vaccinării, acoperirea vaccinală este încă foarte modestă. Cele 5 Asociații Medicale Teritoriale, cu Centrele Medicilor de Familie din subordine, Centrele de Sănătate din suburbii și Centrele medicale private care acordă servicii de asistența medicală primară sunt implicate plenar în vaccinarea anti-Covid a populației din municipiu”, a menționat Ion Ceban.

În municipiu sunt desfășurate 70 Puncte de vaccinare, un Centru Municipal de Vaccinare și două puncte mobile de vaccinare. De asemenea, în cadrul Centrelor Medicilor de Familie sunt organizate echipe mobile de vaccinare care se deplasează la domiciliul persoanelor în dificultate, dar și la întreprinderi și instituții pentru vaccinare la locul de muncă.

Maratonul Vaccinării a fost organizat în perioada 28-30 mai. În cadrul Maratonului au fost amenajate 20 de puncte de vaccinare, care au activat în intervalul orelor 9:00 – 22:00. De asemenea, pentru măsuri de siguranță, a fost amenajată o zonă de terapie intensivă și una de monitorizare.


Pub