S-a ales cu un proces verbal la frontieră și a rămas fără cele două asigurări auto, procurate cu 850 de dolari

Un șofer de cursă lungă și-a procurat două polițe de asigurare auto obligatorii cu indici neveridici. Descoperirea au făcut-o polițiștii de frontieră din PTF Vulcănești în timpul verificării actelor unui camion marfar, aflat în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova.

Foto: border.gov.md

Incidentul a fost înregistrat în weekend, în punctul de trecere Vulcănești, unde pentru efectuarea formalităţilor de ieșire din țară s-a apropiat un camion marfar cu remorcă. Acesta efectua cursa Turcia – Federația Rusă.

La volanul ansamblului de vehicule se afla un conațional, în vârstă de 26 de ani, originar din orașul Vulcănești. În procesul de verificare a actelor  pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la asigurările Carte Verde prezentate de conducătorul auto. Verificate suplimentar cu tehnica specială, s-a stabilit că acestea prezentau modificări privind valabilitatea.

Fiind întrebat, șoferul camionului a declarat că nu cunoștea despre cele depistate, menționând că le-ar fi procurat de la un broker din România, care le-ar fi oferit la un preț destul de avantajos, asigurându-l în același timp de veridicitatea acestora.  

Tânărul moldovean ar fi achitat 850 de dolari pentru cele două asigurări auto, însă nu a primit bon de plată pentru acestea. 

Conform procedurilor legale, documentele falsificate au fost ridicate, iar  conducătorului auto i-a fost întocmit proces verbal conform art. 229, al.(3) Cod Contravențional al Republicii Moldova.


Pub