Reacția lui Plahotniuc la acuzațiile generalului Alexei că ar fi fost membru al grupării criminale Micu

Fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc, nu va comenta declarațiile făcute de generalul Nicolae Alexei, precum că ultimul a făcut parte din „gruparea criminală Micu”, unde timp de 3 ani a ținut „obsheakul”. „Clientul meu nu comentează aceste aberații și complexe politice „supte” din deget și le sugerează autorilor să se remarce fără a-i folosi numele”, a declarat pentru UNIMEDIA avocatul fostului lider al PD, Lucian Rogac.

Foto: Unimedia

„Unii, care tind să iasă în evidență ca să apară în știri, mereu implică, fără probe și temei, numele clientului meu în diverse speculații, doar pentru a-și face audiență. Respectiv, clientul meu nu comentează aceste aberații și complexe politice, „supte” din deget, și le sugerează autorilor, doritorilor de a fi „băgați în” seamă, să se remarce, fără a-i folosi numele, bazându-se doar pe autoritatea lor personală, ori pe realizările lor proprii, făcute pentru oameni. Într-un ceas bun!”, a spus avocatul.

Declarațiile vin după ce generalul Nicolae Alexei a declarat că fostul liderul democrat, Vladimir Plahotniuc, a făcut parte din „gruparea criminală Micu”, unde timp de 3 ani a ținut „obsheakul”, după care a ar fi fost reprofilat pe „trafic de ființe umane”.

Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.

Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.

În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia, iar unii analiști au calificat decizia una necesară „pentru a nu asocia candidata Maia Sandu, sprijinită de partenerii externi în cursa prezidențială, cu prezența lui Plahotniuc pe teritoriul SUA”.

Deși organele de drept ale Republicii Moldova a solicitat informații și extrădarea lui Plahotniuc, acestea au rămas deocamdată fără vreun răspuns, Plahotniuc aflându-se, potrivit mai multor surse, în partea controlată de Turcia a Ciprului, zonă „unde nu te ajunge justiția”, spun experții.


Pub