După 12 ani în funcția de premier, Netanyahu a fost înlăturat de la putere. Noul Guvern, condus de Naftali Bennett și Yair Lapid

Knesset-ul a votat, duminică, învestirea noului guvern condus prin rotație de Naftali Bennet și Yair Lapid, astfel înlăturându-l pe Benjamin Netanyahu de la putere, după 12 ani de mandat în funcția de premier, potrivit CNN, citat de digi24.ro.

Foto:

Naftali Bennett este liderul partidului israelian de extremă-dreapta Yamina.

Acesta a susținut formarea unui nou guvern cu liderul opoziţiei, Yair Lapid. Cei doi vor conduce o alianţă care adună laolaltă partide de dreapta, de stânga şi de centru.

Yair Lapid, şeful partidului centrist Yesh Atid, a fost pe locul doi după partidul de dreapta Likud al lui Netanyahu la alegerile neconcludente din luna martie.

Vestea formării noii coaliții a venit miercuri noapte, după ce Yair Lapid, liderul partidului centrist Yesh Atid l-a anunțat pe președintele țării că un acord între cele opt partid a fost obținut. Pe baza acordului, premier va deveni Naftali Bennett, timp de doi ani, urmând ca în 2023, Lapid să preia funcția.

Partidele care formează coaliția reprezintă întregul spectru al politicii israeliene, iar ea va include, în premieră, un partid arab. Membrii coaliției sunt:

  • Partidul Albastru și Alb, condus de Benny Gantz, actualul ministru al Apărării

  • Israel Beiteinu (de centru-dreapta spre dreapta naționalistă)

  • Partidul Muncii (stânga)

  • Partidul Noua Speranță (centru-dreapta spre dreapta)

  • Meretz (stânga)

  • Raam (partidul arabilor israelieni)

  • Yamina (dreapta, naționalist)

  • Yesh Atid (centru)


Pub