Valeriu Musteață de profesie este biolog, dar așa cum soția este din același domeniu, s-a reprofilat, pentru a nu-i face concurență.
Dimineața, când intră pe poarta școlii, elevii îl strigă ”domnul profesor”, pentru că-i învață să aibă un mod activ și disciplinat de viață. Imediat ce se termină orele de educație fizică, Valeriu Musteața devine apicultor.
De 12 ani deja a reușit să îmblânzească albinele și să le devină prieten, iar ele îi sunt devotate și ascultătoare, drept răsplată pentru munca lui, cele 60 de familii, în roiuri și gălăgioase, după cum le este firea, îi produc cea mai gustoasă miere din localitate.
„Dacă vrei să te ocupi cu albinele și vrei cu adevărat să fii apicultor, trebuie să te decizi, ori te lași de ele și faci altceva sau te ții de apicultură, fiindcă 60 de familii deja e mult, necesită muncă. Dacă ar fi o tehnologie așa, mai industrială, poate ar merge mai repede, dar nu-s albinele celea, nu-i regina ceea care să poți să faci așa cum te-ai gândit. Albinele sunt de ale noastre”, spune Valeriu Musteață.
Apicultorul spune că dacă ar avea regine de selecție și rezultatele ar fi mult mai bune.
„Dacă ar fi o regină care a trecut prin mână selecționerului, ar fi altfel. Sunt multe probleme aici, care nu depind de noi, o complexitate de probleme. Nici nu știu dacă mă pot numi cu adevărat apicultor, cred că e mai mult un hobby, e o plăcere”.
Ce ține de comercializarea mierii, Valeriu Musteață spune că nu întâmpină dificultăți.
„De-ar fi producție, că nu e o problemă s-o vinzi. Cerere este, chiar dacă oamenii noștri nu prea sunt învățați să consume mierea, sunt alte produse care sunt căutate, vreau să vă spun că nu există produs de la albină care poate fi aruncat”.
În cei 12 ani de activitate a înțeles că de la albine poți învăța multe lucruri utile.
„Dacă am fi noi ca albinele, am trăi foarte bine. Dar știți, noi nu știm să fim ca ele. Vreau să vă dau exemplu, uitați-vă la noi, e greu să te dezvolți, chiar aici în sat. La noi, orânduirea socialistă nu a permis dezvoltarea proprietății private. Noi avem micul business, dar nu-l poți dezvolta când ai patru ari de pământ. Nu avem ce să facem, să ne luăm lumea în cap și să ne ducem pe deal”.
Anul trecut, participând în cadrul unui concurs organizat de Grupul de Acțiune Locală „Drumul gospodarilor” din Rîșcani, finanțat de Federația Agricultorilor din Moldova a câștigat bani pentru dezvoltarea afacerii.
„Eu am participat cu ideea de a-mi extinde prisaca, am obținut 18 640 de lei, iar contribuția mea personală a fost de 16 360 de lei și pe acești bani am cumpărat stupi. Aș putea și mai mult, dar știți cum, trebuie să mă dezic, ori de școală, ori de albine. În pandemie mi-a fost mai ușor, am avut totuși mai mult timp la dispoziție și m-am dedicat mai mult albinelor, dar acum am revenit la școală”.
Datorită activității sale, a reușit să-și convingă și feciorul să iubească albinele.
„Fiul e la Chișinău, dar tot e atras de albine. Eu nu știu, mai este pe lume vreo insectă ceva, sau un animal care să îți placă așa de tare ca albina? Mie îmi pare că nu. Ca biolog, cum să vă spun? E o metodă de a te apropia de natură, sensul nostru e totuși să fii mai aproape de natură. Dacă nu-i natură, îmi pare că deja nu-i nimic”.
Dragostea față de micile insecte l-a făcut să aibă grijă de ele în așa măsură, încât în 12 ani de activitate nu a pierdut nicio familie de albine.
„În 2020 le-am îngrijit bine, doar două regine au murit. Mă rog, mor și ele că au un ciclu de viață. Dar, în general, în cei 12 ani, de când mă ocup de ele, nu am pierdut nicio familie”.
Sursă foto: Agrofarm.md
Comentarii