Trei persoane rănite, în urma unui accident la Peresecina: Victimele au fost transportate la spital

Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs aseară în localitatea Peresecina, raionul Orhei.

Foto: IP Orhei

Potrivit ofițerei de presă a IP Orhei, Elena Băetrău, accidentul rutier s-a produs aseară, în jurul orei 19:30.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că impactul a avut loc între două unități de transport: un automobil de model Skoda Fabia, condus de un șofer în vârstă de 33 de ani și o mașină de model Toyota Corolla, la volanul căreia se afla o șoferiță de 33 de ani.

Potrivit informațiilor, șoferul primului automobil a tamponat în spate mașina Toyota Corolla, care intenționa să efectueze o manevră la stânga într-un loc permis de marcaj.

In urma accidentului rutier au avut nevoie de îngrijiri medicale doi pasageri Skoda Fabia și șoferița din Toyota Corolla.

Toți au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale necesare.

Conducătorii nu erau în stare de ebrietate, fiind testați alcoolscopic au avut un rezultat de 0,00mg/l in aerul expirat.


Pub