14:44:28 25.04.2024
Stiri

ANALIZĂ // De ce au CRESCUT PREŢURILE la toate produsele. Aproapre tot ce ne trebuie e mai scump. Fenomenul nu se întâmplă doar în R. Moldova

Actualitate 12.06.2021 21:26 Vizualizări3144 Autor: Ziarul National
ANALIZĂ // De ce au CRESCUT PREŢURILE la toate produsele. Aproapre tot ce ne trebuie e mai scump. Fenomenul nu se întâmplă doar în R. Moldova


Oțel, cherestea, plastic și combustibil. Porumb, soia, zahăr și ulei de floarea-soarelui. Case, mașini, scutece și hârtie igienică. La orice produs te uiți, prețurile sunt în creștere. Recuperarea post pandemie este în plină desfășurare, iar economia mondială se luptă să țină pasul.

Pe măsură ce economiile s-au redeschis, cererea a revenit, dar problemele generate de pandemie, de la lanțuri de aprovizionare la lipsa materiilor prime, au dus la o explozie a prețurilor, se arată într-o analiză CNN, care explică de ce cresc prețurile la aproape orice produs.

Companiile care în ultimul an și-au închis fabricile și au concediat personalul din cauza pandemiei se confruntă acum cu mari probleme: nu sunt în măsură să asigure suficiente materii prime pentru a construi casele, pentru a fabrica mașinile sau pentru a asambla aparatele care sunt brusc la mare căutare.

Companiile încearcă cu disperare să își reînnoiască stocurile după recesiunea globală de anul trecut, tensionând lanțurile de aprovizionare. Lipsa containerelor de transport maritim și blocajele din porturi au agravat lucrurile și au crescut costul transportului de produse în întreaga lume. La asta se adaugă atacurile cibernetice, blocajul din Suez, vremea extremă sau cursa disperată după metale rare necesare tranziției la energia verde.

Nu se știe cât timp cererea va depăși oferta, mai ales că pandemia continuă în unele dintre cele mai mari economii ale lumii. Sunt, însă, lipsuri de la microcipuri și pui, la clor și brânză, iar prețurile sunt în creștere.

Marea întrebare este dacă penuria de produse și creșterea prețurilor sunt doar efecte temporare ale pandemiei sau dacă economia globală se schimbă în moduri care ar putea crește permanent costul afacerilor și ar duce la o nouă eră a inflației. Răspunsul are implicații uriașe pentru muncitori, investitori, companii și guverne.

Inflația în țările care aparțin Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a crescut în aprilie la cel mai înalt nivel din 2008. Creșterea prețurilor la energie a crescut inflația medie anuală în țările OECD la 3,3%.

cnn inflatie

Sursa: CNN

Cum s-a ajuns aici

Prețul petrolului a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 7 ani și aproape că am uitat că anul trecut a atins minime istorice. Prețul Brent, reperul global, a scăzut sub 20 de dolari pe baril în aprilie anul trecut, după ce restricțiile din pandemie au dus la scăderea cererii companiilor aeriene, a șoferilor și a producătorilor.

De atunci, Brent a ajuns la peste 70 de dolari pe baril după o creștere majoră a cererii. Un fenomen similar se întâmplă și cu o serie de mărfuri, industrii și produse.

„Nu am avut niciodată ceva atât de violent și de rapid, atât în ceea ce privește căderea, cât și revenirea”, spune George Calhoun, directorul în cadrul institutului de tehnologii din New Jersey. „Este clar că revenirea economică a creat o mulțime de perturbări, nu doar în lanțurile de aprovizionare, ci și în modelele de afaceri”.

Industria auto este doar un exemplu al modului în care evenimentele din anul trecut au schimbat lanțurile de aprovizionare, au schimbat comportamentul consumatorilor și acum alimentează creșterea prețurilor.

Pandemia a închis temporar fabricile de automobile anul trecut, în timp ce recesiunea care a urmat a îngropat vânzările. Când producătorii de autovehicule au răspuns prin reducerea producției și, prin urmare, comenzile pentru microcipuri au scăzut, producătorii de semiconductori au redistribuit surplusul companiilor care produc smartphone-uri, laptopuri și console de jocuri, produse la mare căutare în timpul pandemiei.

Apoi, când vânzările de mașini au revenit mai repede decât se aștepta, producătorii s-au trezit într-o criză acută de cipuri. Deficitul pe scară largă a forțat ca Ford, Volkswagen, Fiat Chrysler și Nissan să reducă producția.

Acest lucru a crescut prețul mașinilor noi și a crescut cererea de vehicule uzate, care sunt acum una dintre principalele surse de inflație din Statele Unite.

Prețul mașinilor și camioanelor uzate din Statele Unite a crescut cu 10% în mai față de luna precedentă, cea mai mare creștere din 1953, potrivit Biroului de Statistică. Prețurile au crescut cu 21% față de anul trecut, făcând din mașinile second hand principalul motor al creșterii din aprilie a prețurilor de consum din SUA.

Prețurile mărfurilor cresc

Pe măsură ce economia își revine după pandemie, costul materiilor prime necesare pentru a produce bunuri de consum este în creștere. Investițiile în plină expansiune în tehnologii ecologice se adaugă, de asemenea, la cererea puternică de metale precum aluminiul și cuprul, care sunt utilizate la vehiculele electrice.

Tesla a crescut recent prețurile cu 2.000 de dolari pentru modelul Tesla 3. CEO-ul Tesla Elon Musk a dat vina pe creșterea costurilor materiilor prime.

Minereul de fier, cuprul și oțelul, utilizate pentru fabricarea de mașini, case și aparate electrice, s-au scumpit și au atins niveluri record în ultimele săptămâni. Indicele Bloomberg Commodity Spot, care urmărește schimbările de preț pe o gamă largă de metale și produse agricole, a crescut cu aproximativ 60% în ultimul an.

Creșterea costurilor a împins inflația prețurilor de producție în China la cel mai înalt nivel din ultimii 13 ani. Indicele prețurilor de producție al țării, care măsoară costul bunurilor vândute întreprinderilor, a crescut cu 9% în luna mai față de anul 2020, potrivit datelor guvernamentale publicate miercuri.

În Statele Unite, deficitul de cherestea legat de oprirea gaterelor mai devreme în timpul pandemiei a crescut prețurile, adăugând aproape 36.000 de dolari la prețul unei case noi.

Continuarea AICI.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md