Zeci de hectare de livezi și culturi agricole, distruse de ploile torențiale cu grindină din ultimele zile

Precipitațiile abundente cu grindină înregistrate în ultimele zile pe teritoriul țării au afectat culturi agricole din mai multe localități. 

Foto: IGSU

Conform informațiilor colectate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU, în localitățile Arionești și Țaul din raionul Dondușeni ploaia a distrus 40 ha de livezi de măr, iar  în satul Regina Maria din Soroca precipitațiile au afectat 18 ha de livezi de prun și 40 ha de livezi de măr. 

Prejudicii au fost înregistrate în satul Drochia unde condițiile meteo nefavorabile au distrus 28 ha de livezi, iar la Heciul Nou, raionul Sângerei au fost afectate 50 ha de floarea soarelui.

Din cauza ploii torențiale cu grindină și vânt, în localitatea Pervomaisc a raionului Căușeni au fost distruse 20 ha de grâu.

În toate localitățile afectate, la fața locului, pentru estimarea prejudiciilor lucrează Comisiile pentru situații excepționale.


Pub