fbpx

A decedat la câteva zile după ce i s-a făcut rău în timpul bacalaureatului: Detalii despre moartea unui tânăr de 20 de ani

I s-a făcut rău în timpul examenului de bacalaureat și a decedat la câteva zile distanță. Este vorba despre un tânăr din satul Măgdăcești, care a fost studental Centrului de Excelenţă în Economie şi Finanţe din Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tânărul a susținut examenul de BAC la limba și literatura română la Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din capitală

Fostul director al Centrului de Excelenţă în Economie şi Finanţe, profesorul Gabriel Palade, a declarat pentru Ziarul de Gardă că „băiatului i s-a făcut rău la examen și a fost luat de ambulanță. A decedat. Este o tragedie mare”.

Totodată, purtătoarea de cuvânt a Institutului de Neurologie și Neurochirugie (INN), Dorina Blîndescu, a declarat pentru că tânărul a fost internat în secția Terapie Intensivă și supus unei intervenții chirurgicale.

„A intrat în comă la scurt timp după internare și a decedat joi spre vineri. Diagnosticul – sinus tromboză cerebrală complicată cu infarct venos cerebral”, a spus Blîndescu.

Momentan, Ministerul Educației nu a venit cu o reacție în test sens.

Articole asemănătoare

Back to top button