image
Sursa foto: Getty Images

ALERTĂ! Aşa arată lista neagră de la Barcelona. 10 jucători sunt OUT înainte de finalul lunii! Surprize mari

Potrivit presei spaniole, Ronald Koeman a transmis preşedintelui Joan Laporta o ”listă neagră” pe care se află 10 jucători.

Ronald Koeman i-a înaintat preşedintelui Joan Laporta o listă de 10 jucători pe care nu va conta la reunirea echipei, anunţă Diario Gol.

Sursa citată susţine că pe această listă se află portarul Neto, fundaşii Samuel Umtiti şi Junior Firpo, mijlocaşii Miralem Pjanic, Philippe Coutinho, Sergi Roberto şi Riqui Puig şi atacantul Martin Braithwaite.

Dacă o parte dintre jucători păreau şi ei convinşi că nu vor mai continua, surprinde includerea pe această listă a unor fotbalişti produşi de Barca şi aflaţi în graţiile conducerii clubului, aşa cum sunt Sergi Roberto şi Riqui Puig, ultimul fiind considerat unul dintre marile talente ale fotbalului iberic.

Aceştia ar urma să fie anunţaţi până la finalul lunii că vor fi puşi pe liber. Totodată, Ousmane Dembele şi Antoine Griezmann nu par nici ei siguri de continuitate, în contextul în care Barca l-a achiziţionat deja pe Sergio Aguero şi ar urma să-l transfere pe Memphis Depay. Mai mult, marele talent al catalanilor, Ansu Fati este pe punctul de a se recupera şi rămâne unul dintre fotbaliştii importanţi pe care Koeman va miza în sezonul viitor.

Cotidianul Sport anunţă că FC Barcelona va negocia cu Manchester City transferul lui Aymeric Laporte. Debutant în naţionala Spaniei în amicalul cu Portugalia, Aymeric Laporte ar putea reveni în La Liga. Fundaşul francez cu origini basce este dorit de FC Barcelona, anunţă cotidianul catalan Sport.

Potrivit sursei citate, Barca l-a transformat pe Aymeric Laporte în opţiunea numărul 1 pentru defensivă, iar Manchester City pare dispusă la negocieri, mai ales că fundaşul de 27 de ani nu este un titular indiscutabil în echipa lui Guardiola.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: